Amenințări dure la adresa protestatarilor lui Trump. Sute de oameni care au vrut să participe la proteste, opriți la graniță

Publicat: 22 01. 2017, 15:25
Actualizat: 29 03. 2019, 10:58

Mai mulți protestatari care încercau să ajungă la mitingul anti-Trump de la Washington au declarat că au fost opriți la punctele vamale, unii fiind interogați.

Mii de canadieni au încercat să ajungă în Statele Unite pentru a participa la protestele organizate în Washington și în alte orașe.

Sasha Dyck, un tânăr din Canada, va trebui să protesteze în Montreal după ce el și alte șapte persoane au fost opriți de agenți de frontieră americani la punctul de frontieră Lacolle, situat pe drumul care face legătura între provincia canadiană Quebec și statul american New York.

„Am fost opriți de poliție, mașinile au fost percheziționate, ne-au prelevat amprentele, ne-au fotografiat, ne-au confiscat telefoanele și ni s-a cerut să le deblocăm”, a declarat el pentru BBC. „Ne-au întrebat dacă mergem la Washington pentru proteste violente, ne-au ținut două ore și apoi au spus că ne întoarcem în Canada”, a precizat tânărul.

Doi cetățeni francezi au pățit la fel și au fost avertizați că în viitor vor avea nevoie de vize.

Joe Kroese, un britanic de 23 de ani, a primit, de asemenea, interdicție temporară de a intra în Statele Unite. Incidente similare au fost raportate de alți cetățeni din Canada, Marea Britanie și Franța.

Poliția americană de Frontieră a transmis că nu comentează cazuri individuale.

Peste un milion de oameni au protestat în ultimele 24 de ore la Washington și în alte orașe americane, iar sute de mii în Marea Britanie, Franța și Australia, denunțând instalarea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, în timp ce noul lider de la Casa Albă a acuzat presa de exagerări.

Peste un milion de oameni au participat la marșurile organizate în principal de organizații ale femeilor la Washington, Los Angeles, Miami și Park City (Utah). Alte sute de mii de persoane au protestat la Londra, Paris și Melbourne, relatează cotidianul The Washington Post.

Mitingurile s-au desfășurat în general fără incidente. „Vrem doar să ne asigurăm că suntem auzite. Vreau ca Hillary Clinton să știe că are și ea o voce”, a declarat o participantă la protestul de la Washington, Mona Osuchukwu, în vârstă de 27 de ani.

La Londra, unii activiști au comentat pe site-uri de socializare online împotriva protestelor. „Aceste mitinguri anti-Trump sunt irelevante, chiar penibile”, a scris Luke Hall, citat de publicația The Standard.

Noul președinte al SUA a acuzat presa că distorsionează realitatea, după difuzarea imaginilor cu oamenii adunați la ceremonia de învestitură. „Este vorba de lipsă de corectitudine. Mie mi s-a părut că erau un milion și jumătate de oameni”, a afirmat Donald Trump, contestând relatările că ar fi fost doar 250.000. Donald Trump a început vineri mandatul de președinte al Statelor Unite.