America, liber la vânzarea armelor către tinerii sub 21 de ani

Publicat: 14 07. 2021, 12:21
America, liber la vânzarea armelor către tinerii sub 21 de ani / Sursa FOTO: flickr.com

Un tribunal american a invalidat o lege care, de peste o jumătate de secol, interzicea magazinelor autorizate de armament să vândă arme de calibru mic tinerilor sub 21 de ani. Potrivit France Presse, decizia Curţii federale de Apel din Virginia reprezintă un serios pas înapoi pentru susţinătorii unei mai stricte reglementări a armelor de foc în SUA.

„Drepturile noastre constituţionale cele mai preţioase se aplică de la vârsta de 18 ani. Dreptul la posesia de arme de foc, garantat de al 2-lea Amendament, nu este diferit”, susţine în decizia sa judecătorul Julius Richardson. El a fost numit în funcție de fostul președinte al Americii, Donald Trump.

Cel de-al doilea amendament al Constituţiei SUA menţionează „dreptul oamenilor de a deţine şi de a purta arme”, dar face obiectul unor interpretări divergente în Statele Unite. Acum, decizia din Virginia mai poate fi atacată doar la Curtea Supremă a Statelor Unite, acolo unde există o puternică majoritate conservatoare (şase judecători din nouă).

40.000 de persoane ucise în atacuri armate în 2020

Decizia Curţii din Virginia subminează legea adoptată în 1968 de Congresul SUA. La vremea respectivă, congresmenii avertizau că tinerii comit mai multe crime decât persoanele mai în vârstă.

Suntem conştienţi de gravitatea violenţei cu arme de foc în această ţară şi salutăm dorinţa demnă de laudă a Congresului de a reduce această violenţă fără sens. Dar recunoaştem că al doilea Amendament întruchipează un drept fundamental şi anterior care autorizează oamenii să-şi protejeze viaţa, libertatea şi proprietatea”, a adăugat judecătorul Julius Richardson în decizia sa. El a avut sprijinul unui coleg magistrat în luarea unei asemenea decizii.

În schimb, un al treilea judecător al Curţii de Apel şi-a exprimat opoziţia într-un text disjunct. „Decizia majorităţii de a acorda o victorie lobby-ului armelor într-o luptă pe care a pierdut-o cu peste 50 de ani în urmă în Capitol Hill este nefondată din punct de vedere legal”, susţine James Wynn.

  • Peste 40.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, numai anul trecut, în urma atacurilor armate în SUA.