American arestat în România în 2011, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru tentativă de vânzare de arme talibanilor
Americanul Alwar Pouryan, arestat în România în februarie 2011, a fost condamnat miercuri la 25 de ani de închisoare pentru că a încercat să livreze armament și muniție în valoare de peste 25 de milioane de dolari talibanilor în Afganistan, a anunțat miercuri procurorul New York-ului, relatează AFP.
Pouryan, în vârstă de 38 de ani, care a fost arestat în România împreună cu alt american, a fost condamnat de un tribunal federal de la New York pentru că a încercat să „furnizeze material talibanilor”, constând în „arme de tip militar” ca rachete antiaeriene.
„Alwar Pouryan era un american pregătit să facă totul pentru a face afaceri cu talibanii, acceptând să furnizeze acestei organizații narco-teroriste arme de tip militar care ar fi pus în joc viața unui număr infinit de persoane nevinovate”, a declarat procurorul New York-ului Preet Bharara, citat într-un comunicat.
Începând din toamna lui 2010 și până la arestarea sa în februarie 2011, Alwar Pouryan și complicele său Oded Orbach au comunicat cu un agent din cadrul Agenției americane de luptă împotriva drogurilor (DEA) care s-a prezentat drept un interlocutor taliban.
În cursul unor întâlniri în Ghana, Ucraina și România, cei doi complici au căutat să organizeze vânzări de armament pe care talibanii voiau să le utilizeze împotriva unor ținte americane în Afganistan. În acest arsenal, în valoare totală de peste 25 de milioane de dolari, tribunalul citează între altele rachete antiaeriene, rachete antitanc, lansatoare de grenade și puști de asalt de tip M16.
Rachetele antiaeriene urmau să servească protejării laboratoarelor de heroină deținute de către talibani împotriva unor atacuri cu elicoptere americane.