Prima pagină » Știri externe » ANALIZĂ: Ce face un comisar european și cât de important e portofoliul Transporturilor pentru România

ANALIZĂ: Ce face un comisar european și cât de important e portofoliul Transporturilor pentru România

ANALIZĂ: Ce face un comisar european și cât de important e portofoliul Transporturilor pentru România
România urmează să dețină portofoliul Transporturilor în cadrul Comisiei Europene. În total, 28 de comisari europeni propun inițiative legislative, implementează politici, execută bugetul UE și garantează că tratatele Uniunii sunt respectate.

Pentru România, portofoliul Transporturilor în cadrul Comisiei Europene este important în privința absorbției de fonduri europene în infrastructură. Comisarul european, însă, trebuie să fie independent și să nu își favorizeze țara din care provine. Astfel, România ar putea obține finanțare de la Uniunea Europeană doar dacă depune proiecte coerente, pentru a putea fi aprobate.

Care sunt atribuțiile comisarilor europeni

Comisia Europeană este vocea Uniunii Europene, în timp ce Parlamentul European e vocea cetățenilor, iar Consiliul European reprezintă vocea statelor membre ale UE. O decizie nu poate fi adoptată decât cu acordul tuturor celor trei instituții europene.

Comisarii resprezintă conducerea politică a Comisiei Europene. Colegiul este alcătuit din cei 28 de comisari, printre care se numără și președintele și vicepreședinții. Comisarii, câte unul din fiecare stat membru al UE, asigură conducerea politică a Comisiei pe durata mandatului lor de cinci ani.

Deciziile și măsurile luate de comisari se bazează pe răspunderea colectivă. În general, deciziile comisarilor se iau prin consens, dar ele pot fi adoptate și cu majoritate simplă. Comisia promovează interesul general al UE și ia inițiativele corespunzătoare în acest scop.

Potrivit normelor interne ale Comisiei, Colegiul celor 28 de comisari trebuie să se reunească cel puțin o dată pe săptămână. Procedura săptămânală de luare a deciziilor poartă numele de procedură orală. Conform art. 17 din Tratatului Uniunii Europene, Comisia are câteva atribuții: dezvoltarea de strategii pe termen mediu, conceperea de proiecte legislative și medierea procesului legislativ, reprezentarea UE în negocierile comerciale, emiterea de decizii și reglementări, de exemplu politica privind competiția, conceperea bugetului Uniunii Europene precum și supravegherea implementării tratatelor și legislației comunitare.

Comisia are dreptul de a propune noi legi și politici în domeniile prevăzute în Tratate. De asemenea, Comisia poate fi solicitată să facă o propunere, de către Consiliu, Parlamentul European, cetățenii UE, Banca Europeană de Investiții, Banca Centrală Europeană și guvernele UE.

Cum se elaborează legislația UE

Comisia Europeană, prin cei 28 de comisari europeni, propune inițiative legislative. Înainte de a face propunerea, Comisia analizează impactul de ordin economic, social și de mediu. Parlamentul European și Consiliul examinează propunerile Comisiei și propun amendamente. După ce se ajunge la un consens între toate cele trei instituții, actul legislativ poate fi adoptat.

De asemenea, Comisia Europeană propune inițiative, implementează politici și execută bugetul UE, Comisia garantează că tratatele UE și legislația derivată din acestea sunt respectate, însă are și o dimensiune internațională.

Totodată, în calitate de organ executiv al Uniunii Europene, Comisia este responsabilă pentru gestionarea și executarea bugetului UE, precum și a politicilor și a programelor adoptate de Parlament și de Consiliu. Cea mai mare parte din activitatea actuală și din cheltuieli este realizată de autoritățile locale și naționale, iar Comisia este responsabilă cu monitorizarea acestora.

România nu are încă un comisar european

Deși Comisia Europeană trebuia să intre în funcțiune la 1 noiembrie, activitatea acesteia este întârziată din cauza faptului că România, Ungaria și Franța nu au reușit să vină cu nominalizări de comisari europeni care să fie aprobate de către Comisie.

Potrivit deciziei președintelui-ales al CE, Ursula von der Leyen, României îi revine portofoliul Transporturilor.

În prezent, pe masa Comisiei Europene se află nominalizarea României pentru funcția de comisar european, în speță Dan Nica, după ce prima nominalizare, respectiv Rovana Plumb, a fost respinsă de Comisia JURI.

Procedurile de numire sunt însă întârziate și din cauza căderii Guvernului Dăncilă. Acest demers a generat neînțelegeri între Guvernul interimar și cel desemnat după moțiunea de cenzură.

Viorica Dăncilă susține că puterea de a nominaliza un comisar european îi revine Guvernului interimar și îi solicită președintelui CE să țină cont de acest lucru și să îl numească pe Dan Nica, în timp ce Klaus Iohannis și PNL subliniază că Guvernul Dăncilă nu mai are dreptul să facă nominalizări, fiind demis.

Până acum, România a avut trei comisari europeneni: pe Leonard Orban (pentru multilingvism, între ianuarie 2007 – februarie 2010), Dacian Cioloș (pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, între 2010 și 2014) și Corina Crețu (pentu Politică Regională (2014 – 2019).

Foto: Facebook / European Commission