Analiză CNN: Noul mandat al lui Donald Trump nu va semăna deloc cu primul. Care sunt motivele
Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite, astfel că va reveni în Biroul Oval după o pauză de patru ani.
Al doilea mandat al său nu va mai fi la fel cu primul, arată jurnaliștii CNN într-o analiză publicată la scurt timp după aflarea rezultatelor alegerilor.
În primul rând, Trump nu mai are opoziție semnificativă în interiorul Partidului Republican, notează jurnaliștii americani, iar asta pentru că toți cei care l-au contestat în trecut au fost îndepărtați din formațiune. Pentru al doilea mandat, Trump vine în Biroul Oval atât cu experiența anterioară ca președinte, dar și cu unele resentimente. De asemenea, spre deosebire de primele alegeri la care a participat, anul acesta el a câștigat și votul popular, ceea ce îi va da o mai mare legitimitate. Astfel, el are acum siguranța că are o susținere la nivel național, lipsa acestui sprijin provocându-i frustrări în primul mandat.
„America ne-a dat un mandat puternic și fără precedent (…) Voi guverna printr-un motto simplu: promisiuni făcute, promisiuni ținute”, a spus Trump în fața unei mulțimi de susținători din West Palm Beach, Florida, miercuri dimineață.
Acest lucru face ca următorii patru ani să fie mai imprevizibili decât cei din primul său mandat. De altfel, rivala sa în alegerile de anul acesta, democrata Kamala Harris, s-a folosit de acest aspect pentru a încerca să îi convingă pe alegători să o voteze. Ea a dat de înțeles că dacă primul mandat al lui Trump a fost dificil, un al doilea ar putea fi și mai greu. Această tactică nu a funcționat, însă.
Schimbări în echipa lui Donald Trump
Persoanele care odată ar fi putut să acționeze ca forțe stabilizatoare, printre care un număr de șefi de stat major, secretari ai Apărării, un consilier pentru securitate națională, un consilier național de informații și un procuror general, l-au abandonat pe Trump, lăsând în urmă semne de întrebare cu privire la caracterul și abilitățile sale.
Ei au fost înlocuiți de o serie de consilieri și oficiali neinteresați să-l țină sub control pe Trump, arată sursa citată. În loc să acționeze ca o forță care să îl tempereze, cei care lucrează pentru Trump de data aceasta îi împărtășesc punctele de vedere și sunt chiar interesați să susțină angajamentele extreme pe care Trump și le-a asumat în campanie, fără a fi interesați de normele, tradițiile sau legea pe care colaboratorii din trecut au încercat să le păstreze.
Până și oamenii de încredere ai lui Trump s-au schimbat din 2021. Spre exemplu, fiica sa, Ivanka, dar și soțul acesteia, Jared Kushner, cândva consilieri importanți ai președintelui, s-au îndepărtat de politică. Ivanka a declarat, de altfel, că nu are de gând să revină în politica de top. La rândul său, Kushner nu are de gând să renunțe la compania sa pentru a reveni la Casa Albă, au spus persoane apropiate de ginerele lui Trump.
În schimb, Trump urmează să se bazeze pe oameni precum fiul său, Donald Trump Jr., Elon Musk sau Susie Wiles în timpul noului mandat.
Poate cel mai important, Trump însuși s-a schimbat, spun oamenii care îl cunosc. Are patru ani de când a părăsit Washingtonul și, deși nu a făcut publice detalii despre sănătatea sa, a părut uneori obosit sau instabil. Acum, Trump are și o condamnare penală, iar pe lângă acest lucru, se confruntă cu un val de alte acuzații, ceea ce fac ca viitorul său să fie incert, mai arată sursa citată.
CITEȘTE ȘI:
Lukașenko, mesaj cordial pentru Trump: Vă felicit din toată INIMA!
Sursa foto: Profimedia