ANALIZĂ: De ce continuă atât de mulți migranți să traverseze Canalul Mânecii, deși zeci mor înecați periodic? Vina, între autorități și traficanți

Tot mai mulți migranți traversează Canalul Mânecii din Franța spre Marea Britanie, iar fenomenul continuă să existe, cu toate că, nu mai departe de începutul acestei săptămâni, cel puțin zece oameni și-au pierdut viața încercând să ajungă în Regat.

Deși este o rută foarte dificilă și extrem de periculoasă, din ce în ce mai mulți migranți aleg să o parcurgă, spre disperarea Londrei.

Prin comparație cu alte zone în care acest fenomen este prezent, cum ar fi rutele din Mediterana spre Grecia, Italia sau Spania, ori prin Oceanul Atlantic, tot către Spania sau chiar Portugalia, ruta prin Canalul Mânecii este mai scurtă, dar nu mai puțin periculoasă.

De ce preferă mulți migranți să ajungă în Marea Britanie?

Motivele pentru care migranții, majoritatea din Africa și Orientul Mijlociu, preferă să meargă în Marea Britanie sunt dintre cele mai diverse, dar unele dintre ele sunt întâlnite în cele mai multe cazuri.

Aproape fără excepție, cei care încearcă să traverseze Marea Mânecii trec prin mai multe state europene, însă preferă în continuare să meargă în Marea Britanie, cu toate că ar putea să rămână în prima țară membră a Uniunii Europene în care au ajuns.

Iar aici există mai mulți factori care influențează această decizie.

Limba

Cei mai mulți dintre migranții care aleg acest traseu cunosc limba engleză, cel puțin la nivel de bază, iar Marea Britanie ar fi destinația cea mai bună pentru aceștia.

De altfel, foarte mulți dintre ei vin din state ale Africii Subsahariene sau de Est, colonizate în trecut de Marea Britanie. Un alt grup de migranți care vin spre Europa sunt cei vorbitori de limbă franceză, dar, în general, aceștia preferă să se stabilească în Franța, țară care găzduiește un număr destul de mare de refugiați.

Deși mai puțini, unii dintre migranții care aleg să traverseze Canalul Mânecii provin din Pakistan, India sau Bangladesh, tot foste colonii britanice.

Brexit și deportările

După ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar, statele europene au preferat, în general, să nu mai accepte deportarea către teritoriile lor a migranților care au ajuns în Regat, în baza Acordului de la Dublin, care prevede returnarea solicitanților de azil către prima țară a UE în care aceștia au sosit. Acest lucru a însemnat că solicitanții de azil nu vor putea fi trimiși de autoritățile britanice în alte părți ale Europei decât foarte greu, mai ales în lipsa unor acorduri bilaterale, necesare acum, după Brexit. Cu atât mai mult cu cât mulți dintre ei vin din state cu probleme grave în ceea ce privește drepturile omului, precum Eritreea sau Afganistan, ori extrem de instabile, precum Republica Democratică Congo sau Somalia.

În plus, deși fostul premier al Marii Britanii, Rishi Sunak, a propus transferarea temporară a solicitanților de azil către Rwanda, unde cererile lor ar fi urmat să fie proceate, acest plan a fost respins categoric de Keir Starmer, noul prim-ministru. Prin urmare, migranții nu au de ce să se teamă, la prima vedere cel puțin, că ar risca să fie deportați prea curând odată ajunși în Regat.

Situația din Franța

Cei mai mulți dintre solicitanții de azil care vor să traverseze Canalul Mânecii ajung în portul francez Calais, unde există numeroase tabere improvizate în care aceștia așteaptă momentul potrivit pentru a încerca să ajungă la destinația finală.

Din păcate, însă, mulți dintre ei mor în apele mării, însă disperarea provocată de situația economică din țările de origine și condițiile precare de la Calais îi determină să încerce această cale.

În timp ce investigațiile referitoare la incidentul de marți continuă, autoritățile locale au decis să trimită buldozere pentru a demonta tabăra de migranți improvizată din afara portului Calais, care a fost folosită de mulți dintre cei care se aflau în ambarcațiunea improvizată care s-a scufundat. Iar migranții simt presiunea.

„Sunt stresat. I-am cunoscut pe unii dintre ei (dintre morți, n. red.). Poliția mi-a luat acum cortul și toate lucrurile”, a spus un tânăr de 23 de ani din Eritreea pentru BBC.

Oficialii francezi au sugerat că majoritatea, dacă nu chiar toți dintre cei care au murit în naufragiul de marți provin din Eritreea. Mulți tineri au părăsit țara africană pentru a evita serviciul militar, care este obligatoriu și care poate dura pe termen nelimitat.

„Aștept aici de un an. Nu am bani (să plătesc traficanții, n. red.), a spus bărbatul din Eritreea, care este în continuare decis să ajungă în Marea Britanie, crezând că poate găsi de lucru acolo.

Traficanții de migranți

Cei care câștigă cel mai mult din toată această situație sunt, bineînțeles, traficanții de migranți. Aceștia încasează sume de ordinul miilor de euro de la fiecare persoană pe care promit să o ajute să treacă în siguranță în Marea Britanie. Doar că, odată plătiți, aceștia pur și simplu nu consideră că ar avea vreo responsabilitate față de viața celor pe care îi transportă.

Dany Patoux, reprezentant al unei organizații caritabile din Franța, spune că rețelele de traficanți sunt în mod evident responsabile, dar a adăugat că militarizarea tot mai mare a coastei franceze a determinat aceste rețele să își asume riscuri din ce în ce mai mari și să își expună „clienții” unor riscuri tot mai mari.

„Toate aceste forțe de securitate suplimentare active pe coasta noastră, navele, dronele și elicopterele, nu reușesc altceva decât să provoace mai multe morți. Acei migranți care vor să traverseze își asumă riscuri din ce în ce mai mari”, a spus Patoux.

Potrivit acestuia, mai mulți oameni au fost forțați să se înghesuie pe fiecare barcă, deoarece multe dintre ambarcațiuni au fost distruse de Poliție la momentul naufragiului.

Sursa foto: Profimedia