Analiză dură a Stratfor: UE a calculat GREȘIT situația din Grecia

În opinia analistului american, există trei motive pentru care votul la referendumul din Grecia nu este o surpriză.

„În primul rând, coaliția de extremă stângă care conduce Grecia se află la putere pentru că are o înțelegere asupra situației interne. Apoi, convingerea grecilor că disprețul constant manifestat de liderii europeni la adresa premierului și a ministrului de finanțe se răsfrânge și asupra lor, dar și că situația în care liderii europeni te disprețuiesc nu e foarte rea. În sfârșit, liderii europeni au pus grecii în postura din care nu mai au nimic de pierdut. Grecii au fost lăsați să aleagă din două forme de dezastru – o formă imediată, dar din care se poate ieși, și o formă pe strangulare termen lung din care nu pot ieși”, explică Friedman.

„Așa cum a notat Fondul Monetar Internațional (FMI), grecii nu își pot plăti creditele sau scăpa din coșmarul economic fără o restructurare substanțială a datoriei, care să includă și iertarea unei părți importante a datoriei și bunăvoința de a crea o soluție pe mai multe zeci de ani. FMI a subliniat că o creștere a austerității, pe lângă presiunea unei poveri imposibile, va întârzia ori revenirea Greciei, ori plătirea datoriei. Grecii știau acest lucru foarte bine. Era evident că austeritatea fără restructurare radicală va duce, inevitabil către colaps, dacă nu acum, atunci în curând. Concentrarea pe domeniul pensiilor i-a făcut pe europeni să pară duri, însă a fost o abordare destul de idioată. Toate măsurile de austeritate cerute nu ar fi produs suficient de mulți bani pentru pătirea datoriei fără restructurare. În acest scenariu, Grecia fie ar fi intrat în colaps, fie datoria ar fi fost restructurată”, adaugă specialistul.

„Din moment ce liderii europeni nu sunt idioți, este important de înțeles jocul pe care îl fac. Știau foarte bine că măsurile de austeritate sunt undeva între irelevant și alterarea plăților din datorie. Au insistat pe această bătălie în acest timp pentru că au crezut că vor câștiga și era important pentru ei să facă Grecia să capituleze, din cauza unor motive mai extinse”, subliniază Friedman.

Nicio altă țară europeană nu este într-o condiție atât de rea ca Grecia. Totuși, unele țări europene, din sud, au datorii pe care ar prefera să le renegocieze. Aceste țări se descurcă mai bine decât Grecia anul acesta, dar cu șomajul în creștere, nu este clar în ce condiție vor fi anul următor sau peste doi ani. De asemenea, nu este clar ce guverne vor veni la putere și care va fi poziția acestor viitoare guverne. Grecia este responsabilă pentru 2% din PIB-ul UE, însă Italia și Spania sunt mult mai importante. Problema cu restructurarea datoriei este că, după ce se face pentru o țară, restul vor dori, de asemenea, restructurări, iar UE nu a vrut să creeze precedente. În Grecia, liderii europeni au găsit criză și guvern ostil, locul perfect pentru a lua o poziție fermă. Au devenit inflexibili în privința restructurării datoriei și au cerut măsuri de austeritate crescute într-o țară cu șomaj de 25%. Strategia UE în trecut a fost una psihologică, dar liderii europeni nu a realizat că Syriza a venit la putere în urma promisiunii că va termina acest joc; au crezut că sub presiune, partidul va ceda.

„Dacă Syriza ar fi cedat, partidul s-ar fi împărțit și un nou partid anti-european ar fi apărut în Grecia. Dar, mai la un nivel mai profund, grecii nu au mai avut nimic de dat. Liderii europeni au calculat greșit, au crezut că grecii sunt mai flexibili și au vrut să demonstreze oricărei alte țări care ar lua în considerare o manevră similară în viitor care sunt costurile. Europenii s-au temut de riscul moral de compromitere în cazul Greciei. Astfel, au creat o situație mai periculoasă pentru ei”, explică Friedman.

Uniunea Europeană a creat premisele pentru creșterea partidelor eurosceptice. Europenii trebuie să continue jocul ori să ofere un compromis pe care nu l-ar fi oferit înainte de votul din Grecia. Prima variantă ar duce la părerea despre UE că este un potențial inamic al națiunilor care trec prin perioade grele, iar a doua variantă ar costa credibilitatea liderilor europeni în negocieri viitoare.

Totuși, dacă Grecia se retrage din UE, impactul asupra euro va fi trivial, însă ce ar putea fi extrem de periculos este părăsirea zonei euro și supraviețuirea sau chiar înflorirea. Grecia are trei surse alternative de bani. În primul rând Rusia, cu care Grecia are o relație cel puțin din anii ”70, lucru care a iritat SUA și UE. Rusia, pe de altă parte, este interesată de o pârghie pe care să o folosească împotriva europenilor și americanilor. Rusia nu a spus oficial că va împrumuta Grecia, dar și-a anunțat interesul pentru unele active grecești. O altă sursă de finanțare pentru Grecia, deși mai puțin probabilă decât Rusia, este China și unii dintre partenerii acesteia. China încearcă să se poziționeze ca o putere globală veritabilă, iar un ajutor dat Greciei ar crea influență regională la un cost scăzut, consideră analistul Stratfor.

În sfârșit, mai există și posibilitatea de finanțare de la fonduri de tip hedge și firme cu capital privat americane, iar guvernul american nu le va descuraja, mai ales din cauza riscului ca Grecia să fie finanțată de Rusia sau de China. După colaps, Grecia ar putea deveni o oportunitate interesantă pentru investiții. Grecia este valoroasă, iar în lipsa datoriei, reprezintă o investiție cu risc mare, dar atractivă.

„Liderii europeni s-au pus singuri într-o poziție dificilă. Dacă își mențin poziția, deschid ușa ideii că există viață după Uniunea Europeană, iar aceasta este ideea pe care liderii europeni nu vor să o valideze. Astfel, este posibil ca UE să negocieze cu Grecia o înțelegere pe care aceștia o pot accepta, dar acesta este un alt precedent pe care UE nu și-l dorea. Pe lângă toate acestea, Germania își face griji pentru viitorul Uniunii Europene. Germanii sunt mai puțin îngrijorați de euro sau de datoria Greciei decât sunt de zona de liber schimb, care absoarbe părți importante din exporturile lor masive. Ochii trebuie să fie pe Germania acum, este în topul leadership-ului european și va lua următoarea decizie – nu pentru binele UE, dar pentru binele Germaniei”, conchide Friedman.