Analiză REUTERS: Vine sfârșitul importurilor de gaze din Rusia prin Ucraina? Cât ar mai putea dura acestea
Rusia încă exportă gaze naturale către unele state ale Uniunii Europene prin Ucraina, cu toate că este în război cu Kievul. Dar care este motivul și cât ar mai putea dura aceste exporturi?
Conducta Urengoy-Pomary-Uzhgorod, contruită în epoca sovietică, aduce gaze din vestul Siberiei prin Sudzha, în regiunea Kursk, prin Ucraina, în direcția Slovaciei.
În Slovacia, gazoductul se bifurcă: una dintre ramuri merge în Cehia, cealaltă în Austria.
Principalii cumpărători de gaze rusești sunt Ungaria, Slovacia și Austria, arată o analiză Reuters.
Aproximativ 14,65 miliarde de metri cubi de gaz au ajuns în UE prin acest gazoduct în 2023, adică aproximativ jumătate din exporturile rusești de gaze naturale către Europa.
Consumul de gaze din UE a scăzut la 295 de miliarde de metri cubi în 2023. Localitatea Sudzha, pe unde trece gazoductul, este momentan sub asediu, forțele ruse și ucrainene luptând pentru a controla orașul.
Rusia furniza puțin sub jumătate din gazul Uniunii Europene înainte de războiul din Ucraina, început în 2022.
Cu toate acestea, odată cu declanșarea conflictului, Europa a început să renunțe la gazul gazul rusesc. Totodată, atacurile încă neexplicate asupra conductei Nord Stream au redus și mai mult livrările.
Gazul rusesc a fost înlocuit cu importurile de gaz natural lichefiat (GNL): Statele Unite și-au mărit cota de piață a gazelor din UE la 56,2 miliarde de metri cubi în 2023, de la 18,9 miliarde de metri cubi în 2021, în timp ce Norvegia și-a crescut cota la 87,7 miliarde de metri cubi în 2023, dață de 79,5 miliarde m3 în 2021.
Alți furnizori au fost țări din Africa de Nord, dar și Marea Britanie și Qatar.
Rusia a furnizat un total de aproximativ 63,8 miliarde de metri cubi de gaz către Europa pe diferite rute în 2022, potrivit datelor Gazprom și calculelor Reuters. Volumul respectiv a scăzut, cu 55,6%, la 28,3 miliarde de metri cubi anul trecut. La apogeul lor, în 2018-2019, fluxurile anuale către Europa au atins între 175 miliarde de metri cubi și 180 miliarde de metri cubi.
De ce mai trimite Rusia gaze prin Ucraina?
Aproximativ jumătate din exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa trec prin Ucraina. Motivele principale sunt banii și istoria, arată sursa citată.
Gazprom, care deține aproximativ 16% din rezervele globale de gaze și are aproape jumătate de milion de angajați, a fost cândva una dintre cele mai puternice corporații ale Rusiei, ajungând chiar să fie considerat drept „un stat în stat”.
Pierderea celei mai mari părți din piața europeană a adus, însă, probleme mari pentru gigantul rus.
Compania a înregistrat o pierdere netă de 629 de miliarde de ruble în 2023, prima pierdere anuală în mai bine de 20 de ani, pe fondul scăderii exporturilor de gaze naturale către Europa, cândva principala sa piață.
Ucraina, cândva parte integrantă a Uniunii Sovietice, câștigă și ea bani din tranzitul gazelor rusești.
Va continua tranzitul acestor gaze prin Ucraina?
În decembrie 2019, Moscova și Kievul au semnat un acord pe termen lung, pe cinci ani, pentru tranzitul gazului rusesc prin Ucraina: 45 de miliarde de metri cubi în 2020 și 40 de miliarde de metri cubi pe an în perioada 2021-2024.
Acordul privind tranzitul gazelor rusești către Europa prin Ucraina expiră în 2024, iar Kievul a declarat că nu are intenția de a-l prelungi sau de a încheia un nou acord.
Rusia este pregătită să continue aprovizionarea cu gaze către Europa prin Ucraina după ce actualul acord de tranzit expiră la sfârșitul anului 2024, au informat agențiile de presă de stat ruse luna trecută, citându-l pe viceprim-ministrul Alexander Novak.
În mai 2022, Ucraina a încetat să mai primească gazele de tranzit prin stația Sokhranovka, stație cu o capacitate de 30 de milioane de metri cubi pe zi, invocând o situație de forță majoră și propunând transferul tuturor volumelor către Sudzha. Singura altă conductă operațională către Europa este Turkstream, pe sub Marea Neagră.
Sursa foto: Envato Elements