Ancheta în cazul accidentului aviatic de la Smolensk scoate la suprafață fapte de CORUPȚIE din partea oficialilor polonezi
Guvernul polonez condus de premierul liberal Donald Tusk a denunţat presupuse fapte de corupţie şi deturnare de fonduri în elaborarea unui raport cerut de fostul guvern conservator asupra accidentului aviatic de la Smolensk, în care pe 10 aprilie 2010 şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, printre care şi preşedintele de la acea vreme al Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa şi alţi înalţi oficiali polonezi.
Potrivit SwissInfo, din cele 19 milioane de euro cât a costat raportul, aproximativ 10 milioane au fost cheltuite pentru achiziţionarea unui avion identic cu cel implicat în accident, pentru a reconstitui circumstanţele prăbuşirii.
Documentul de 800 de pagini a fost denunţat de actualul ministru polonez al Apărării, Waldislaw Kosiniak-Kamysz, care a anunţat că autorii acestuia vor fi aduşi în faţa justiţiei pentru nereguli economice şi juridice, partizanat şi lipsă de veridicitate în activitatea lor.
Într-un mesaj al Ministerului Apărării publicat online, sunt detaliate 41 de puncte în care raportul descrie elemente ce par a fi informaţii false sau afirmaţii inconsistente, dintre care unele, potrivit lui Kosiniak-Kamysz, sunt imposibile conform legilor fizicii, relatează Rzeczpospolita.
Ancheta rusă scoate în prim-plan eroarea piloților
Potrivit investigatorilor ruşi, avionul Tupolev TU-154 s-a prăbuşit din cauza unei erori de pilotaj, în timpul aterizării în condiţii de ceaţă densă, probabil şi ca urmare a presiunilor exercitate de unii membri ai delegaţiei asupra piloţilor să aterizeze la Smolensk în pofida vizibilităţii reduse.
Aceste concluzii nu au fost însă niciodată acceptate de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), care a guvernat Polonia timp de opt ani până în decembrie 2023 şi a susţinut mereu, fără dovezi, că avionul prezidenţial polonez s-a prăbuşit în urma unui sabotaj.
Delegaţia poloneză aflată la bordul acelui avion se îndrepta spre Katyn pentru a participa la o ceremonie de marcare a 70 de ani de la masacrul din 1940, când circa 22.000 de prizonieri de război polonezi au fost ucişi de forţele sovietice.
Fostul guvern a înființat o comisie de anchetă, însă rezultatele au fost neconcludente
Fostul guvern conservator polonez a înfiinţat o comisie însărcinată cu clarificarea cauzelor dezastrului aerian şi l-a plasat în fruntea acesteia pe fostul ministru de Interne şi al Apărării, Antoni Macierewicz, care a asigurat că va prezenta „dovezi incontestabile” că accidentul a fost de fapt un atac.
În cadrul investigaţiilor comisiei, potrivit presei poloneze, aproximativ patru milioane de euro au fost alocate securităţii personale şi cheltuielilor lui Macierewicz şi asistenţilor săi şi mai puţin de un sfert din buget a fost dedicat angajării experţilor sau analizei tehnice.
Un audit al funcţionării comisiei a relevat e-mailuri între membrii acesteia şi expertul în aviaţie Christopher Protheroe, în care acestuia i s-au oferit circa 6.000 de euro pentru a modifica concluziile investigaţiei sale astfel încât aceasta să acrediteze teza sabotajului.
Actualul premier Donald Tusk a desfiinţat această comisie a doua zi după ce a devenit şef al guvernului şi a acuzat guvernul anterior că foloseşte accidentul de la Smolensk ca instrument de polarizare a societăţii, în încearcarea de a transforma o tragedie naţională într-o chestiune politică.