Anchetă internă la Airbus Germania privind suspiciuni de corupție vizând Romania și Arabia Saudită
„Am lansat o anchetă internă”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al societății – filiala cu sediul în Germania a Airbus Group. El a confirmat efectuarea mai multor percheziții în Germania, în octombrie, dezvăluite marți de presa germană.
„Airbus dorește să coopereze deplin cu autoritățile”, a ajutat el.
Suspiciuni de corupție vizează contracte încheiate cu Arabia Saudită și România, a confirmat pentru AFP Parchetul din Munchen.
„Mai puțin de zece persoane sunt vizate de anchetă”, a precizat el, fără să confirme valoarea contractelor incriminate, evaluată la trei miliarde de euro de către presa germană.
Documente confiscate „urmează acum să fie examinate”, a anunțat un purtător de cuvânt al parchetului, care nu a fost în măsură să evalueze durata acestui proces.
Divizia pentru Apărare a Airbus Group, care se numea pe atunci EADS, a obținut în 2009 un contract în valoare de aproximativ două miliarde de euro cu Arabia Saudită pentru a-i furniza grilaje de protecție și tehnică de supraveghere ultramodernă pentru cei aproximativ 9.000 de kilometri de frontieră, scrie în ediția de miercuri cotidianul Süddeutsche Zeitung.
Anchetatorii au percheziționat în octombrie sedii Airbus Defence and Space la Ottobrunn și Unterschleissheim, în apropiere de Munchen, dar și la Ingolstadt, Ulm și Friedrichshafen, orașe care se află tot în sudul Germaniei, potrivit ziarului.