Cauzele exacte ale exploziei de la fabrica texană West Fertilizer nu erau cunoscute încă, joi, însă amoniacul anhidru (a cărui formulă chimică este NH3), un gaz utilizat la producerea nitratului de amoniu (NH4NO3), a fost citat ca potențială cauză a sinistrului, relatează AFP.
Explozii care au devastat, în trecut, fabrici de îngrășăminte, ca cea care a avut loc miercuri lângă Waco, în Texas, și ca cea de la Uzina AZF, la Toulouse, în Franța, în 2001, implică adesea nitratul de amoniu, un îngrășământ utilizat la scară mare în agricultură.
Formula chimică NH4NO3, nitratul de amoniu, numit uneori în mod greșit „nitrat de amoniac” de către cei din industria de profil, poate servi, de asemenea, la fabricarea de explozivi sau bombe artizanale, atunci când este amestecat cu fuel-oil, ca în atentatul de la Oklahoma-City, în 1995, și cel comis la Oslo, în 2011, de către extremistul de dreapta norvegian Anders Breivik.
Nitratul de amoniu este, ca atare, relativ puțin exploziv.
El se prezintă sub formă de praf alb sau de granule foarte solubile în apă și nu reprezintă pericol, cu condiția să nu fie încălzit. Începând de la temperatura de 210 grade Celsius, el se descompune, iar dacă temperatura crește și mai mult, peste 290 de grade Celsius, reacția poate fi amplificată și să devină exploziv.
Un incendiu, tuburi supraîncinse, o instalație electrică defectuoasă sau fulgerul pot fi suficiente penru a declanșa o asemenea reacție în lanț.
Însă, pentru ca să fie produsă o explozie, sunt necesare totodată volume importante de nitrat de amoniu, subliniază experții.
Acesta a fost cazul Uzinei AZF (300 de tone) sau catastrofei de la Texas City, în aprilie 1947, atunci când un incendiu, izbucnit pe o navă ce transporta 2.300 de tone de nitrat de amoniu, a provocat o serie de explozii ce s-au soldat cu peste 500 de morți.
Cauzele exacte ale exploziei de la Uzina AZF nu au fost stabilite niciodată cu precizie, chiar dacă anchetatorii și experții judiciari rețin ipoteza unui amestec accidental al unui produs pe bază de clor cu nitratul de amoniu.
În ceea ce privește amoniacul anhidru (NH3), o substanță din care, în fabrica West Fertilizer, potrivit presei, erau stocate 25 de tone, acesta este un gaz considerat relativ puțin inflamabil.
El nu este, ca atare, exploziv, dar poate forma împreună cu aerul un amestec exploziv, la un anumit nivel de concentrație (de la 16% până la 25% aer în volum). La fel, amoniacul poate forma un amestec exploziv atunci când intră în contact cu anumite substanțe, în special cu fluorul, clorura, bromul, iodul, mercurul și oxidul de argint.
Principalul pericol reprezentat de amoniacul anhidru, unul dintre cele mai solubile gaze în apă, este toxicitatea acestuia. Sub formă de gaz sau de lichid, el este foarte iritant pentru piele, ochi și sistemul respiratoriu, iar intrarea în contact direct cu el poate provoca arsuri grave.