Anchetatorii au descoperit o anomalie în parcursul navei SpaceShipTwo, prăbușită pe 31 octombrie

Anchetatorii au descoperit o anomalie în parcursul navei SpaceShipTwo, prăbușită pe 31 octombrie
Publicat: 04/11/2014, 18:48

Anchetatorii spun că nu știu deocamdată care dintre cei doi piloți a activat acele eleroane și nici nu cunosc motivul pentru care acesta a făcut-o.

Naveta SpaceShipTwo s-a prăbușit vineri în cursul unui zbor de testare la nord de orașul Los Angeles, la puțin timp după ce s-a desprins de lansatorul ei, avionul WhiteKnightTwo.

Accidentul, care s-a finalizat cu moartea copilotului Michael Alsbury și cu rănirea gravă a pilotului Pete Siebold, ridică numeroase semne de întrebare asupra viitorului pe care îl are industria turismului spațial.

Ancheta ar putea să dureze mai multe luni sau chiar un an, a declarat într-o conferință de presă, luni, directorul Agenției naționale pentru siguranța transporturilor (NTSB), Christopher Hart.

Anchetatorii dispun totuși de informații care i-au îndreptat spre ipoteza unei anomalii tehnice – activarea prematură a sistemului de stabilizare și de încetinire a aeronavei în timp ce coboară spre sol. „Acestea sunt fapte, nu cauza” accidentului, a insistat Christopher Hart.

Ancheta a arătat că vineri, la ora locală 10.07 și 19 secunde, SpaceShipTwo s-a separat cu succes de lansatorul WhiteKnightTwo.

Apoi, la 10-12 secunde, când vehiculul spațial a atins viteza Mach 1.02, sistemul de rotație a cozii, conceput t pentru a crea un efect de „frunză moartă” în timpul coborârii spre sol, a trecut de la stadiul de „blocat” la stadiul de „deblocat”, a dezvăluit Christopher Hart.

Această manevră are loc în mod normal la o viteză de Mach 1.4, a precizat duminică același oficial american.

„Foarte repede după aceea”, sistemul de pivotare a cozii s-a activat, în condițiile în care nicio a doua manetă, în mod normal necesară pentru a-l face să funcționeze, nu a fost acționată.

La ora locală 10.07 și 34 de secunde, înregistrările cu datele tehnice și video ale aparatului „au fost pierdute”, a precizat Christopher Hart.

El precizează că mai multe fragmente din vehicul au fost găsite „până la o distanță de 50 de kilometri la nord-est” de baza de la care a decolat SpaceShipTwo.

Cel mai mare fragment recuperat, „o parte a fuselajului aripilor, va trebui să fie tăiat pentru a putea fi evacuat”, au precizat autoritățile americane.

Luni seara, Christopher Hart a spus că nu știe care dintre cei doi piloți au deblocat eleroanele, precizând totuși că acea comandă a fost executată de „pilotul care era așezat în partea dreaptă a cabinei”.

„Aceasta va fi una dintre întrebările pe care le vom pune pilotului” supraviețuitor, „atunci când el va fi pregătit” pentru a fi chestionat de experții de la NTSB, a precizat Christopher Hart.

Compania Virgin Galactic a început să primească tot mai multe critici după accidentul navetei SpaceShipTwo.

Tom Bower, autorul unei biografii a miliardarului Richard Branson, care deține Virgin Galactic, a dezvăluit sâmbătă pentru postul de radio BBC că mai mulți ingineri de la această companie britanică au părăsit firma în ultimii ani, din cauza îngrijorărilor lor legate de normele de securitate, în special după un alt accident mortal, produs în 2007.

Carolynne Campbell, specialistă în lansările de vehicule spațiale și membru al Asociației Internaționale pentru Promovarea Securității Spațiale (IAASS), cu sediul în Olanda, a dezvăluit pentru AFP că a avertizat compania Virgin Galactic în legătură cu faptul că „motorul navetei era potențial periculos”.

Tabloidul Daily Mail citează la rândul său un alt expert, care a acuzat compania Virgin Galactic, spunând că aceasta „joacă ruleta rusească”.

„Nu am văzut niciodată atât de multe aluzii și declarații iresponsabile și nefaste”, a reacționat miliardarul Richard Branson, într-o declarație acordată pentru postul de televiziune britanic Sky News.

„Nu vom lansa niciun zbor pentru public atât timp cât eu și membrii familiei mele nu vom fi în măsură să ajungem în spațiu, dar sunt convins că Virgin Galactic are în față un viitor mare, după ce NTSB va indica în mod exact ceea ce s-a petrecut”, a adăugat Richard Branson.

Intervievat luni de postul american NBC, miliardarul britanic a spus că Virgin Galactic implementează „un program spațial foarte mare, care a cunoscut o involuție oribilă”.

„Cu toate acestea, nu cred că cineva care examinează acest program va dori ca noi să îl stopăm”, a adăugat miliardarul britanic.

Grupul Virgin Galactic, un pionier în domeniul turismului spațial, a primit deja peste 700 de cereri de rezervare – inclusiv din partea unor vedete de prim rang precum Ashton Kutcher și Leonardo DiCaprio – pentru viitoarele zboruri orbitale pe care le va opera prin intermediul unor vehicule denumite „taxiuri spațiale”. Biletele pentru un loc la bordul unui astfel de vehicul spațial costă 250.000 de dolari de persoană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
A dat Bacalaureatul, însă moartea l-a luat la scurt timp după. Un tânăr de 18...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai...
Scandalul testelor antidrog. Condițiile în care șoferii pot primi permisul înapoi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Câți elevi au avut media 10 la examenul de Bacalaureat 2024?
×