A doua cutie neagră este cea care înregistrează parametrii zborului până în momentul prăbușirii avionului Airbus A320. După analizarea datelor, experții vor putea determina circumstanțele prăbușirii aeronavei.
Prima cutie neagră – cea care conține conversațiile echipajului – a fost găsită la scurt timp după prăbușire, iar datele pot fi recuperate și utilizate, în pofida avariilor.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, care se deplasa pe ruta Barcelona-Dusseldorf, s-a prăbușit în urmă cu o săptămână în Alpii francezi, provocând moartea tuturor celor 150 de persoane aflate la bord. Anchetatorii care analizează posibilele cauze ale acestei tragedii se concentrează pe ipoteza potrivit căreia copilotul în vârstă de 27 de ani, Andreas Lubitz, ar fi provocat intenționat prăbușirea aeronavei.
Acesta a suferit un episod depresiv major în 2009, iar anchetatorii au găsit la domiciliul său dovezi potrivit cărora ar fi trebuit să fie în concendiu medical în ziua tragediei.