Angajat al Ambasadei României la Washington, confirmat cu COVID-19. Ce măsuri a luat MAE
Încă un angajat al unei ambasade a României a fost confirmat cu infecție cu noul coronavirus, de această dată în capitala Statelor Unite ale Americii, a anunțat MAE.
Ministerul Afacerilor Externe a informat, luni, că un membru al personalului Ambasadei României la Washington a fost testat pozitiv cu COVID-19. Starea de sănătate a persoanei este bună și se află sub supraveghere medicală.
S-au luat măsuri de distanțare socială și autoizolare
Potrivit MAE, au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și membrii de familie.
MAE nu a făcut publică funcția/calitatea în cadrul misiunii a angajatului testat pozitiv, precizând că aceasta „nu antrenează nicio o modificare la nivelul abordării/procedurilor aplicate”.
Totodată, MAE precizează că, pentru perioada următoare, activitatea uzuală a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalți membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanțare socială şi autoizolare impuse de această situație, activitățile curente în mediul online fiind menținute.
Peste 3,3 milioane de infecții confirmate în SUA
Potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică de la ora 13:00 de luni, patru români au fost confirmați cu COVID-19 în SUA, iar unul a decedat.
Numărul cazurilor confirmate cu infecția cu noul coronavirus a depășit 3,3 milioane în SUA, iar cel al deceselor este de peste 135.000, potrivit datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE.
SUA se numără printre statele cu cele mai mari creșteri ale numărului de infecții cu noul coronavirus, conform Organizației Mondiale a Sănătății, care a anunțat un număr-record de noi cazuri la nivel mondial în ultimele 24 de ore: 230.370. Recordul anterior de îmbolnăviri în 24 de ore fusese înregistrat pe 10 iulie, când OMS a raportat 228.102 cazuri.
Sâmbătă, președintele american Donald Trump a purtat, în premieră, o mască de protecție, la un eveniment public la Walter Reed National Military Center din Bethesda, Maryland.