Angajatorii din Marea Britanie preferă străinii, pentru că tinerii lor sunt „leneși” și „needucați”
Angajatorii din Marea Britanie preferă să ofere locuri de muncă străinilor, pentru că tinerii britanici sunt „leneși”, a declarat un lider de sindicat pentru Daily Mail.
Aceasta, în condițiile în care există cel puțin un milion de britanici cu vârsta între 16-25 șomeri, potrivit statisticilor oficiale. Jumătate dintre aceștia încearcă să se angajeze de cel puțin șase luni și nu există semne că situația lor se va îmbunătăți în viitorul apropiat.
„Tinerii din Marea Britanie nu vor să muncească”, avertizează The Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD), autorul unui raport în care se arată că sistemul educațional slab din Marea Britanie îi determină pe angajatori să caute mână de lucru străină.
Doar unu din patru patroni vrea să angajeze tineri britanici, iar șomajul în rândul acestei categorii a crescut considerabil de la începutul crizei economice din 2008.
Sindicatul Trade Union Congress (TUC) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea ratei șomajului pe termen lung în rândul tinerilor, acuzând guvernul lui Gordon Brown pentru tăierea sprijinului financiar acordat studenților. În aceste condiții, trei din patru tineri britanici care plănuiesc să se înscrie la facultate în această toamnă sunt îngrijorați că nu își vor găsi un loc de muncă după ce termină școala, arată un studiu realizat de Uniunea Națională a Studenților din UK, citat de Daily Mail.