Angela Merkel a anunțat anul în care va avea loc summitul G20
„Germania va prelua în 2017 președinția G20”, a declarat Merkel pentru presă în marja Summitului G20 din stațiunea balneară turcă Antalya (sud).
Merkel își va încheia în același an cel de-al doilea mandat de cancelar. Ea nu și-a anunțat în mod oficial intențiile cu privire la ceea ce va face ulterior. Alegeri legislative sunt prevăzute în Germania, în septembrie 2017.
Din grup fac parte 20 de țări, care generează împreună 85% din activitatea economică a lumii și reprezintă două treimi din populație.
Creat în 1999, la nivel de miniștri ai Finanțelor, ca reacție față de criza financiară din Asia, cu scopul de a depăși G7 și G8, limitate doar la țări bogate, grupul a fost extins la nivel de șefi de stat după cataclismul financiar declanșat de criza creditelor ipotecare cu grad mare de risc (subprimes) din 2008.
Din grup fac parte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite, Turcia și Uniunea Europeană (UE).
Membrii G20 pot decide anual să invite un număr limitat de alte țări (cinci, în principiu, inclusiv Spania, care este invitată permanent).