Angela Merkel afirmă că la summitul UE s-a dezbătut „echilibrat” subiectul euro-obligațiunilor

Publicat: 24 05. 2012, 03:41
Actualizat: 24 05. 2012, 03:41
1-5313259-afp-mediafax-foto-john-thys

Cancelarul german, Angela Merkel a apreciat că problema creării euro-obligațiunilor, pe care ea o respinge în timp ce Franța o susține, a condus la o dezbatere „echilibrată” la summitul liderilor europeni de miercuri la Bruxelles, relatează AFP.

„A avut loc o dezbaere variată privind euro-obligațiunile, însă foarte echilibrată și cu diferite puncte de vedere”, a declarat aceasta la ieșirea de la summit în noaptea de miercuri spre joi.

„Mi-am explicat poziția mea germană”, iar președintele francez Francois Hollande „s-a exprimat așa cum a anunțat, însă aceasta a fost o discuție foarte diferențiată”, a apreciat aceasta.

„Mai mulți participanți” și-au exprimat îndoielile cu privire la eficacitatea ratelor dobânzilor unificate la nivelul zonei euro, a apreciat ea.

Președintele francez Francois Hollande a solicitat la rândul său ca „perspectiva” euro-obligațiunilor să fie „înscrisă” în tematica Uniunii Europene pentru summitul de la sfârșitul lui iunie, ca o „etapă suplimentară de integrare” europeană.

Acesta a explicat că are „o altă concepție” față de cancelarul german Angela Merkel, care „nu consideră euro-obligațiunile ca un element de creștere ci ca o perspectivă îndepărtată de integrare”.