ANGELA MERKEL: Crearea unei autorități de supraveghere bancară va necesita „timp”
Crearea unei autorități unice de supraveghere bancară va necesita „timp”, ci nu „una sau două luni”, a apreciat în noaptea de joi spre vineri cancelarul german Angela Merkel, subliniind că este vorba despre o condiție prealabilă oricărei recapitalizări directe a băncilor, relatează AFP.
Liderii europeni reuniți în cadrul unui summit au ajuns la o înțelegere asupra unui calendar „foarte ambițios” în vederea creării unei instituții unice de supraveghere a băncilor din zona euro, a subliniat Merkel într-o conferință de presă, la finalul primei zile a summitului.
Însă „noi am spus întotdeauna că înaintea rapidității trebuie să fie plasată calitatea”, scopul fiind „o supraveghere bancară demnă de acest nume”, a subliniat cancelarul.
Acesta este motivul pentru care această supraveghere bancară „nu își va putea începe activitatea în practică la 1 ianuarie”, ci „va fi creată în cursul lui 2013”, a precizat ea.
Președintele BCE Mario Draghi „ne-a spus că va fi necesar un anumit timp pentru a crea” o asemenea supraveghere. „Nu este un lucru de una sau două luni”, a insistat ea.
Șefii de stat și de guvern din cadrul UE au ajuns joi la o înțelegere asupra obiectivului de a ajunge la un acord privind cadrul politic al acestei supravegheri bancare înainte de sfârșitul lui 2012 și la o punere în aplicare graduală, în 2013.