Angela Merkel, huiduită de protestatari cu ocazia vizitei la centrul de refugiați din Heidenau

Publicat: 26 08. 2015, 17:11

Aproximativ 200 de persoane au scandat împotriva Angelei Merkel în orașul Heidenau, din landul Saxonia, cu prilejul vizitei cancelarului german la un centru de refugiați, numind-o „trădător”. Merkel a fost întâmpinată de Stanislaw Tillich, premierul landului Saxonia, și de primarul orașului, Juergen Opitz. Mai târziu, s-a întâlnit și a vorbit cu refugiații și cu angajații centrului. Liderul Germaniei a denunțat luni violența îndreptată către centrul din Heidenau, catalogând-o drept „repulsivă.

„Este dezgustător cum extremiștii de dreaptă încearcă să se folosească de un centru de refugiați pentru a-și difuza mesajul. Și este rușinos cum oamenii, chiar și familiile cu copii, se alătură și își oferă sprijinul pentru aceste evenimente înspăimântătoare”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert. Nu există nicio justificare pentru violență, a spus Seibert, adăugând că protestele nu reflectă valorile Germaniei.

În contextul protestelor violente de vineri seară și sâmbătă seară care au izbucnit din cauza deschiderii recente a unui centru de refugiați, vicecancelarul Sigmar Gabriel i-a criticat pe extremiștii de dreapta în cadrul vizitei sale de luni din orașul Heidenau.

Poliția a utilizat sâmbătă gaze lacrimogene pentru a dispersa extremiști de dreapta care blocau un drum către un magazin de bricolaj transformat în adăpost temporar. În total, 31 de polițiști au fost răniți, dintre care unul grav. Violențele au izbucnit după ce o demonstrația pașnică organizată de către partidul neonazist NPD a degenerat într-o confruntare violentă între sute de protestatari și forțe de ordine.

În cursul nopții de luni spre marți, un centru aflat în construcție destinat cazării refugiaților a fost incendiat, într-o zonă de la periferia Berlinului, autoritățile germane căutându-i pe autorii atacului. Sala de sport din Nauen, situată la periferia Berlinului, urma să găzduiască 130 de solicitanți de azil din septembrie, dar a fost distrusă în incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită. Potrivit anchetatorilor, incendiul probabil a fost declanșat intenționat.