Angela Merkel l-a înfruntat pe Viktor Orban în timpul vizitei sale la Budapesta

Publicat: 03 02. 2015, 13:22

Într-o conferință de presă comună adesea tensionată, Merkel și-a exprimat îndoiala cu privire la interpretarea dată de Orban democrației. „Sincer, nu înțeleg ce înseamnă iliberal atunci când este vorba despre democrație”, a declarat ea, referindu-se la discursul lui Orban de anul trecut în care spunea că va face din Ungaria un stat „iliberal” și oferea ca exemplu Rusia și Turcia.

Dar Orban i-a răspuns că „nu toate democrațiile trebuie să fie liberale”. „Cei care afirmă că democrația este neapărat liberală încearcă să pună o școală de gândire deasupra alteia și nu putem admite asta”, a adăugat el.

Merkel a criticat de asemenea felul în care premierul ungar îi tratează pe cei care au opinii diferite, afirmând că societățile se dezvoltă prin dialog. „Este foarte important într-o democrație, inclusiv când cineva are o mare majoritate, să se recunoască rolul opoziției, societății civile și presei”, a subliniat cancelarul german.

Vizita lui Merkel este considerată un efort de a consolida relațiile cu Ungaria, pe fondul încercărilor lui Orban de a se apropia de președintele rus Vladimir Putin, care urmează să vină la Budapesta la 17 februarie.

De altfel, Merkel a făcut presiuni asupra lui Orban pe tema Rusiei, pentru a se asigura că Ungaria susține în continuare sancțiunile Uniunii Europene împotriva Moscovei din cauza conflictului din Ucraina. Ea a amintit că Ungaria nu este singurul stat UE care depinde de gazul rusesc. Cancelarul a subliniat însă că Germania nu va oferi armament Ucrainei, în cadrul conflictului său cu separatiștii proruși.

Orban, deși a susținut sancțiunile, a criticat impactul lor economicasupra statelor UE, afirmând anul trecut că Europa „s-a împușcat singură în picior”.