Angela Merkel, la Chișinău. Comuniștii moldoveni vor o întâlnire separată cu cancelarul german
Comuniștii moldoveni vor o întâlnire separată cu Angela Merkel și afirmă că vor decide miercuri dimineață dacă vor participa sau nu la întrevederea pe care cancelarul german o va avea cu liderii partidelor parlamentare, relatează PRO TV Chișinău.
Comuniștii ar fi vrut o întâlnire separată cu Merkel, însă acest lucru nu face parte din program, așa că liderul PCRM este așteptat la întrevederea pe care cancelarul german o va avea cu președinții partidelor parlamentare, în jurul orei 17.00 (17 ora României).
În ceea ce privește așteptările premierului, acesta este optimist. Vlad Filat consideră că această vizită este importantă pentru imaginea R.Moldova și pentru atragerea investițiilor străine.
Aceeași opinie este împărtășită și de liberali, în timp ce reprezentanții democraților nu cred că prezența lui Merkel la Chișinău va schimba lucrurile.
Angela Merkel va sosi în R.Moldova la ora 14.35 (14.35 ora României), unde va fi întâmpinată de premier, în cadrul unui ceremonial oficial, în care covorul roșu a fost înlocuit cu unul verde. Vizita cancelarului german va dura aproximativ patru ore.
În fața Palatului Republicii au fost deja arborate drapelele Republicii Moldova, Germaniei și Uniunii Europene.