Antonio Guterres a cerut, la summitul BRICS, o „pace corectă” între Rusia și Ucraina

Publicat: 24 10. 2024, 21:00

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a pledat, la summitul BRICS, desfășurat în orașul rus Kazan, pentru o ”pace corectă” între Rusia și Ucraina.

Aflat împreună cu președintele rus, Vladimir Putin, la summitul BRICS, Antonio Guterres a cerut un acord de pace ”conform cu principiile Cartei ONU, cu dreptul internațional și cu rezoluțiile ONU”, potrivit postului de televiziune Sky News.

”Avem nevoie de o pace corectă în Ucraina”, a afirmat secretarul general al Națiunilor Unite.

Cu ocazia summitului BRICS, China și Brazilia au propus un plan de pace în Ucraina.

”Trebuie să susținem trei principii-cheie: oprirea extinderii câmpurilor de luptă, oprirea escaladării ostilităților și măsuri de reducere a tensiunilor”, a afirmat președintele Chinei, Xi Jinping.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, a aprobat, joi, un acord de ”parteneriat strategic complet” cu regimul din Coreea de Nord, prin care este prevăzută furnizarea de asistență militară pe bază de reciprocitate.

Administrația SUA a exprimat îngrijorare, miercuri seară, în legătură cu riscurile colaborării Coreei de Nord cu Rusia pe frontul din Ucraina, avertizând că sunt analizate opțiunile de reacție și implicațiile de securitate în Europa și în Asia.

”Noi estimăm că între începutul și jumătatea lunii octombrie, Coreea de Nord a transferat cel puțin 3.000 de militari în estul Rusiei”, a declarat, într-o conferință de presă, John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă.

Potrivit serviciilor secrete americane și sud-coreene, trupele nord-coreene au ajuns în orașul rus Vladivostok, iar de acolo au fost trimise în centre de instruire militară din estul Rusiei.

În replică, președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a anunțat joi că analizează posibilitatea de a furniza armament Ucrainei.

Foto: Profimedia

Citește și:

Ministrul german al Economiei propune un FOND pentru investiții /Opoziția și unii parteneri de guvernare critică inițiativa