Antonis Samaras: Grecia nu va tolera ca „naziștii” să submineze democrația
Grecia nu va tolera ca partidul neonazist Zori Aurii „să submineze viața socială și democrația”, a anunțat joi premierul grec Antonis Samaras, în contextul în care un presupus membru al acestei formațiuni a fost acuzat de uciderea unui muzician antifascist, relatează AFP.
„Guvernul este hotărât să nu permită urmașilor naziștilor să otrăvească viața socială, să comită crime, să provoace și să submineze fundamentele țării care a contribuit la nașterea democrației”, a spus Samaras într-un mesaj televizat.
Asasinarea, în cursul nopții de marți spre miercuri, a lui Pavlos Fyssas, un muzician antifascist, de către un presupus militant al partidului neonazist Zori Aurii a provocat un șoc în această țară, ocupând joi prima pagină în presa greacă, împărțită între consternare, revoltă și apeluri la adresa guvernului în vederea adoptării unor măsuri.
În cursul nopții de marți spre miercuri, Pavlos Fyssas a fost ucis cu lovituri de cuțit în timpul unei încăierări într-o cafenea din Keratsini, la periferia Atenei, în apropiere de portul Pireu, de un bărbat în vârstă de 45 de ani care a fost arestat pe loc de poliție, înainte de a fi plasat în arest preventiv.
Organizații internaționale și europene au acuzat în repetate rânduri Grecia că dă dovadă de indulgență față de acest partid xenofob și antisemit care, de la intrarea sa în Parlament în iunie 2012, și-a multiplicat atacurile împotriva politicienilor de stânga și a imigranților.