Prima pagină » Știri externe » Antony Blinken cere, în Arabia Saudită, eforturi de oprire a conflictului din Fâșia Gaza și vrea STABILIZAREA Orientului Mijlociu

Antony Blinken cere, în Arabia Saudită, eforturi de oprire a conflictului din Fâșia Gaza și vrea STABILIZAREA Orientului Mijlociu

Antony Blinken cere, în Arabia Saudită, eforturi de oprire a conflictului din Fâșia Gaza și vrea STABILIZAREA Orientului Mijlociu

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a cerut, în Arabia Saudită, un armistițiu durabil între grupul islamist palestinian Hamas și Israel, pledând pentru stabilizarea Orientului Mijlociu prin avansarea integrării și prin soluții de coexistență a israelienilor și palestinienilor.

Aflat într-un nou turneu în Orientul Mijlociu, Antony Blinken s-a întâlnit la Riyad cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, liderul de facto al Arabiei Saudite.

”Secretarul de Stat Blinken a evidențiat importanța abordării necesităților umanitare din Fâșia Gaza și a cerut acțiuni pentru evitarea extinderii conflictului” dintre Israel și grupul islamist Hamas, a declarat Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, citat de cotidianaul Haaretz.

”Secretarul de Stat și prințul moștenitor au continuat discuțiile pe tema modalităților de coordonare la nivel regional pentru obținerea încheierii crizei din Fâșia Gaza printr-o soluție care să le furnizeze pace durabilă și securitate în aceeași măsură israelienilor și palestinienilor. Cei doi lideri au evocat importanța construirii unei regiuni mai integrate și mai prospere, pledând pentru reducerea tensiunilor regionale, inclusiv prin încetarea atacurilor militanților huthi, care subminează libertatea de navigație în Marea Roșie”, a subliniat Matthew Miller.

După vizita în Arabia Saudită, Antony Blinken se va deplasa în Egipt, Qatar, Israel și Cisiordania. Administrația Joe Biden susține soluția înființării unui stat palestinian care să coexiste în pace cu Israelul. În cadrul eforturilor diplomatice, Arabia Saudită a semnalat că ar putea normaliza relațiile cu Israelul dacă va fi înființat un stat palestinian.

Netanyahu: Israelul va învinge grupul Hamas în câteva luni

Premierul Israelului a afirmat luni, pe fondul presiunilor internaționale, că ofensiva militară din Fâșia Gaza ”va necesita timp, luni, nu ani”.

”Obiectivul nostru este victoria totală împotriva grupului Hamas. Vom elimina conducerea Hamas. De aceea, trebuie să continuăm operațiunile în toate zonele din Fâșia Gaza. Nu vom opri războiul până atunci”, a declarat Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul The Jerusalem Post.

Qatarul, Egiptul și Statele Unite depun eforturi intense pentru un armistițiu între Israel și grupul islamist Hamas și pentru eliberarea celor aproximativ 130 de ostatici israelieni din Fâșia Gaza. Israelul așteaptă răspunsul grupului Hamas la oferta pentru un nou armistițiu temporar, care ar permite eliberarea unora dintre ostaticii israelieni.

Armata israeliană a lansat ofensiva în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile comise de militanți ai grupurilor Hamas și Jihadul Islamic pe 7 octombrie 2023 în sudul Israelului, soldate cu aproximativ 1.200 de morți și 5.400 de răniți.

Potrivit Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza, subordonat grupului islamist Hamas, bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la 27.478 de morți și 66.835 de răniți.

Foto: Profimedia

Citește și:

Armament din Ucraina, depistat într-un vehicul care a tranzitat ROMÂNIA în drumul spre Rusia /Suspiciuni privind pregătirea unui atac

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și