Anunț neașteptat al ministrului iranian de Externe despre Holocaust
„Nu avem nimic împotriva evreilor și îi respectăm atât în Iran, cât și în afara țării. Nu ne simțim amenințați de nimeni”, a declarat ministrul Zarif, după ce a participat la Conferința de securiatte de la Munchen.
Spre deosebire de predecesorul său Mahmoud Ahmadinejad, care a negat existența Holocaustului, noul președinte iranian Hassan Rohani a condamnat „masacrarea evreilor de către naziști”.
Potrivit fragmentelor din emisiune date publicității de postul german de televiziune Phoenix, ministrul Mohammad Javad Zarif a afirmat, de asemenea, că „drepturile poporului palestinian au fost încălcate în ultimii 60 de ani” de Israel.
În ceea ce privește negocierile dificile privind dosarul nuclear, ministrul iranian de Externe a declarat că Teheranul ar dori „să pună capăt cercului vicios și să folosească toate mijloacele pentru a instaura încrederea”. El a adăugat însă că iranienii „nu vor accepta să fie conduși de alții”.
Teheranul și-a luat angajamentul din 20 ianuarie să înghețe anumite activități nucleare sensibile, în conformitate cu acordul interimar încheiat la 24 noiembrie la Geneva cu grupul 5+1 (China, Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Rusia, Germania).
Negociatorii în acest dosar vor avea următoarea discuție la 18 februarie, la Viena.