Prima pagină » Știri externe » ANUNȚUL care a făcut ACȚIUNILE FACEBOOK să CREASCĂ PUTERNIC

ANUNȚUL care a făcut ACȚIUNILE FACEBOOK să CREASCĂ PUTERNIC

ANUNȚUL care a făcut ACȚIUNILE FACEBOOK să CREASCĂ PUTERNIC
Facebook, operatorul celei mai mari rețele de socializare online, a anunțat vânzări peste așteptările analiștilor, un semn că începe să obțină încasări mai mari din reclame care-i vizează pe utilizatorii de dispozitive mobile, potrivit Bloomberg.

Facebook, operatorul celei mai mari rețele de socializare online, a anunțat vânzări peste așteptările analiștilor, un semn că începe să obțină încasări mai mari din reclame care-i vizează pe utilizatorii de dispozitive mobile, potrivit Bloomberg.

Vânzările din trimestrul al treilea au urcat cu 32%, la 1,26 miliarde de dolari, în timp ce analiștii consultați de Bloomberg anticipau în medie 1,23 miliarde de dolari.

Acțiunile au crescut cu până la 13% în tranzacții derulate după închiderea bursei americane, după ce au închis ședința de marți cu un avans mai mic de 1%, la 19,5 dolari. Începând de la listarea din mai și până la finalul ședinței de marți, acțiunile Facebook au pierdut circa 50% din valoare.

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a accelerat investițiile în instrumente menite să ajute companiile să atragă oamenii care socializează de pe dispozitive mobile, iar acestea au ajutat compania să obțină 14% din venituri din această zonă.

„Arată că se pot schimba în timp ce trec de pe desktop pe platformele mobile”, a spus Benjamin Schachter, analist la Macquarie Securities SUA.

Profitul excluzând anumite costuri a fost de 12 cenți pe acțiune în trimestrul al treilea, în timp ce analiștii anticipau 11 cenți pe titlu. Facebook a avut o pierdere de 59 milioane de dolari, 2 cenți pe acțiune, față de un profit net de 227 milioane dolari, 10 cenți pe acțiune, în aceeași perioadă a anului trecut. Declinul reflectă provizioanele mai mari pentru taxe.

Circa 60% din cei 1 miliard de utilizatori Facebook accesează serviciile de pe platforme mobile, comparativ cu 47% în urmă cu un an.

„Am spus că majorăm investițiile în monetizare și am spus că suntem tot mai concentrați pe dispozitive mobile. Trimestrul al treilea reprezintă progrese în ambele direcții”, a declarat dierctorul operațional, Sheryl Sandberg.

Totuși, în 2012, Facebook se va plasa, probabil, doar pe poziția a șasea pe piața americană a publicității pe platforme mobile. cu o cotă de piață de numai 2,8%, potrivit EMarketer. Google, care ocupă primul loc, deține 55% din piață, potivit firmei de cercetare, în urcare de la 52% anul trecut.

Citește și