Prima pagină » Știri externe » Anunțul făcut de liderul ”republicii populare” Donețk

Anunțul făcut de liderul ”republicii populare” Donețk

Anunțul făcut de liderul ''republicii populare'' Donețk
Liderul separatist al "republicii populare Donețk", Denis Pușilin, a anunțat luni înființarea "armatei regulate Novorosia", relatează serviciul de presă al "republicii", citat de RIA Novosti.

Potrivit RIA Novosti, armata urmează să fie creată în comun de către „republicile populare” Donețk și Lugansk.

Serviciul de presă citat nu a precizat numărul de persoane care vor face parte din această armată.

Termenul „Novorosia”, utilizat cu referire la părți din Ucraina, era folosit în secolul al XVIII-lea pentru a desemna expansiunea țaristă către Marea Neagră.

Cele două regiuni din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, sunt încă din martie devastate de o insurgență armată prorusă. Luni, separatiști proruși înarmați au ocupat clădirea Băncii Centrale din Donețk.

Începând cu 13 aprilie, armata ucraineană desfășoară în regiune o operațiune militară care s-a soldat deja cu 300 de morți.

Anna Primac, [email protected]

Autor

Citește și