Anunțul făcut de Polonia, la cinci ani de la moartea președintelui Lech Kaczynski, în urma unui accident aviatic

Publicat: 27 03. 2015, 17:05

Procurorul Ireneusz Szelag a declarat că principala cauză a prăbușirii avionului a fost incapacitatea echipajului de a face față adecvat vremii nefavorabile.

Potrivit lui Szelag, procurorii polonezi vor formula acuzații împotriva celor doi controlori de ruși de trafic aerian care au ghidat avionul polonez spre aeroportul din Smolensk (vestul Rusiei).

„Opiniile experților ne oferă motive să formulăm acuzații împotriva a doi cetățeni ruși, membri ai echipei de control aerian”, a spus Szelag.

Acuzațiile vor fi aducerea unui avion într-o zonă de risc aerian, iar a doua va fi provocarea neintenționată a unui accident aviatic.

Este puțin probabil că Rusia va permite extrădarea celor doi angajați în Polonia.

Nouăzeci și șase de pasageri și membri ai echipajului, inclusiv președintele Lech Kaczynski, au murit în accidentul aviatic din 2010.