Prima pagină » Știri externe » Anunțul Fitch privind ratingul Italiei

Anunțul Fitch privind ratingul Italiei

Anunțul Fitch privind ratingul Italiei
Fitch Ratings a retrogradat ratingul Italiei cu o treaptă, la nivelul BBB+ cu perspectivă negativă, din cauza rezultatului neconcludent al alegerilor din februarie, care a dus la un blocaj politic periculos pentru capacitatea țării de a combate recesiunea și criza datoriilor din Europa.

Fitch Ratings a retrogradat ratingul Italiei cu o treaptă, la nivelul BBB+ cu perspectivă negativă, din cauza rezultatului neconcludent al alegerilor din februarie, care a dus la un blocaj politic periculos pentru capacitatea țării de a combate recesiunea și criza datoriilor din Europa.

Noul rating este cu trei trepte peste nivelul junk, nerecomandat investițiilor, și cu numai o treaptă peste cel al Spaniei, transmite Bloomberg.

„Incertitudinile politice sporite și lipsa unei susțineri pentru noi măsuri de reformă structurale reprezintă un nou șoc pentru economia reală, aflată în recesiune profundă”, se arată într-un comunicat al Fitch, care subliniază faptul că recesiunea din Italia este una dintre cele mai profunde din Europa.

Premierul în exercițiu Mario Monti a contribuit la calmarea crizei datoriilor din Europa prin reducerea deficitului bugetar al Italiei și aplicarea de reforme menite să echilibreze finanțele țării. Sub conducerea lui Monti, randamentul obligațiunilor italiene pe termen de 10 ani a scăzut cu aproape 50%, de la un nivel record de 7,5% atins în noiembrie 2011.

Plecarea lui Monti și Parlamentul fragmentat rezultat în urma alegerilor au alimentat temerile că Italia va reaprinde criza datoriilor în Europa.

Ministrul italian de Finanțe, Vittorio Grilli, a declarat duminică, la o conferință din Cernobbio, Italia, că retrogradarea decisă de Fitch nu este suprinzătoare, fiind bazată pe o combinație de incertitudini politice și economice.

Citește și