Anunțul lui Putin privind o candidatură pentru un al patrulea mandat de președinte
În cadrul emisiunii „Serious Talk with Vladimir Putin”, desfășurată la centrul educațional pentru copii supradotați din Soci, președintele Rusiei nu a exclus o candidatură la alegerile prezidențiale din 2018 și nu intenționează să modifice Constituția privind limita de mandate în fruntea statului.
„Nu am decis încă dacă ar trebui să-mi continui activitatea în această calitate. O să văd, alegerile vor avea loc în 2018. Mai este timp până la cursa electorală. La un moment dat, trebuie să mă retrag. Constituția stipulează o limită de mandate în funcția de președinte. Am avut posibilitatea să modific Constituția și chiar mi s-a cerut să o modific în timp util. Nu am făcut acest lucru și nu mai intenționez să îl fac”, a spus Vladimir Putin.
Conform Constituției ruse, o persoană nu poate să fie președinte al țării mai mult de două mandate consecutive. Vladimir Putin a fost ales în fruntea țării în 2012, iar înainte de acest mandat a fost președintele Rusiei, vreme de două mandate, între 2000 și 2008. În 2008, mandatul unui președinte al Rusiei a fost crescut de la patru la șase ani.
Pe de altă parte, Putin a comentat că Ucraina este sufocată de corupție, prezentă chiar și în cadrul guvernului de la Kiev.
„Noii politicieni din Ucraina au venit la putere. Și ce au reușit? Corupția a crescut. Ucraina se sufocă din cauza acestei corupții, care pornește de la eșaloanele cele mai înalte ale puterii și până jos. Au preluat mandatul sub motto-ul luptei împotriva corupției, dar nu este suficient să strigi > … nici ei n-ar trebui să fure”, a spus Putin.