„Numărul trupelor ruse staționate de-a lungul frontierei ucrainene este în creștere. A depășit 12.000 de militari”, a declarat generalul Breedlove, aflat în vizită la Priștina, în Kosovo.
„Numărul batalioanelor operaționale, al unităților speciale, al unităților antiaeriene și de artilerie este în creștere”, a spus comandantul NATO.
„Toate tipurile de armament sunt mobilizate în această zonă, inclusiv armament de infanterie, vehicule blindate. Observăm elemente în mișcare, venind din districtul militar central rus spre regiunea Rostov, unde se regrupează, sunt antrenate și sunt detașate la frontiera cu Ucraina”, a explicat Breedlove.