Anunțul SUA după ce un român și un grec de pe un petrolier au fost uciși de aviația Libiei

Publicat: 07 01. 2015, 10:56

Potrivit armatei libiene, echipajul navei Araevo nu s-a supus ordinelor de a se opri pentru a fi controlată înainte de a intra în portul Derna, fief al islamiștilor.

„Condamnăm ferm bombardamentul din 4 ianuarie asupra unui petrolier în apropiere de Derna”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, într-un comunicat.

„Actuala escaladare a violențelor în Libia împotriva intereselor comerciale civile agravează un conflict care se desfășoară pe fond politic”, a adăugat ea.

Libia a plonjat în haos de la îndepărtarea de la putere a lui Muammar Kadhafi după opt luni de conflict în 2011, iar autoritățile nu reușesc să controleze zecile de miliții formate de foștii insurgenți care fac legea în absența unei armate și a unei poliții bine antrenate. Țara este condusă de două Guverne și două Parlamente care își dispută puterea.

Violența continuă să „amenințe integritatea, unitatea, neutralitatea și independența instituțiilor vitale în Libia, mai ales a companiei petroliere naționale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

„Statele Unite vor să continue lupta alături de comunitatea internațională pentru a ajuta poporul libian să pună în aplicare un sistem de guvernare deschis tututor părților”, a conchis ea.

Doi membri ai echipajului petrolierului Araevo, un grec și un român, au fost uciși în bombardament. Nava se afla sub pavilion liberian.