Prima pagină » Știri externe » Anunțul-surpriză făcut de Alexis Tsipras după ce a demisionat din funcția de premier

Anunțul-surpriză făcut de Alexis Tsipras după ce a demisionat din funcția de premier

Anunțul-surpriză făcut de Alexis Tsipras după ce a demisionat din funcția de premier
Fostul premier grec Alexis Tsipras le-a cerut sâmbătă susținătorilor săi să îi acorde un nou mandat de șef al Guvernului, pentru a finaliza transformarea politică a țării, în condițiile în care partidul său Syriza pierde din avans în sondaje, înaintea alegerilor de luna viitoare, relatează Reuters.

Tsipras a demisionat brusc săptămâna trecută, la câteva zile după ce a încheiat cu creditorii internaționali un acord de asistență financiară, în valoare de 86 de miliarde de euro. El a luat această decizie pentru a reprima rebeliunea unor parlamentari de extremă-stânga și a-și consolida puterea.

Dar pariul lui Tsipras, prin convocarea alegerilor anticipate la 20 septembrie, s-ar putea întoarce împotriva lui, sondajele de opinie sugerând că majoritatea grecilor dezaprobă decizia sa de a cere un nou mandat și modul în care a gestionat negocierile cu creditorii.

Syriza avea în mai un avans de 15,2 puncte procentuale în fața partidului conservator Noua Democrație. Dar avansul s-a redus treptat de atunci și a ajuns la 1,8 puncte procentuale, potrivit unui sondaj MRB realizat pentru săptămânalul Agora și publicat sâmbătă.

Alte sondaje arată de asemenea reducerea avansului pentru Syriza, sugerând că opinia publică s-ar putea îndrepta spre Noua Democrație. Un sondaj Alco publicat duminică de ziarul Proto Thema arăta că diferența între Syriza și Noua Democrație era de numai 1,5 puncte procentuale.

Un sondaj Kapa Research publicat duminică de ziarul To Vima credita Syriza cu 27,3 la sută, față de 24,2 la sută pentru Noua Democrație. Conform sondajului, 57,5 la sută dintre respondenți au o părere negativă despre felul în care Guvernul de stânga a gestionat negocierile cu creditorii internaționali.

Tsipras a declarat că vrea să încheie ceea ce a început când Syriza a câștigat alegerile din ianuarie. „Împotriva noastră este vechiul sistem politic care a împins țara spre tragedie, care a construit regimul ce ne-a condus spre acorduri de finanțare”, a afirmat el la o reuniune a Comitetului central al partidului, din Atena. „Noi vrem să demolăm acest regim”, a adăugat el.

Alexis Tsipras le-a cerut susținătorilor să lupte împotriva vechiului sistem politic și și-a justificat decizia de a accepta un al treilea pachet de asistență financiară. „Nu regretăm că am luptat sau că am ales în final să evităm catastrofa”, a spus el.

„Cine vrea să scape are dreptul să o facă, dar noi mergem înainte, nu am dus cele mai bune lupte încă”, a adăugat el, referindu-se la un grup care s-a desprins din Syriza și a format partidul Unitatea Populară.

Sondajul MRB credita Unitatea Populară cu 4,2 procente – peste pragul de 3 procente necesar pentru a intra în Parlament – în timp ce Syriza avea 24,6% și Noua Democrație 22,8%. De asemenea, sondajul arată că 68,6% dintre respondenți dezaprobă demisia lui Tsipras de săptămâna trecută.

Toate sondajele recente arată că Syriza nu are șanse să obțină majoritatea absolută, iar Grecii Independenți, aliații săi din fosta coaliție de guvernare, nu ar urma să mai intre în Parlament.

Tsipras a exclus cooperarea cu principalele partide de opoziție proeuropene – Noua Democrație, socialiștii de la PASOK și To Potami (centru) – astfel că, dacă Syriza câștigă alegerile și liderul său nu își schimbă părerea, ar putea urma un nou scrutin.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?