APPLE a lansat la vânzare iPAD MINI. În prima țară de pe listă, clienții nu s-au înghesuit
Apple a început vineri vânzarea tabletei iPad Mini, prima țară unde noul dispozitiv cu diagonală de 7,9 inci (20 de centimetri) a devenit disponibil în magazine fiind Noua Zeelandă, potrivit cotidianului Wall Street Journal.
Lansarea iPad Mini reprezintă un capitol nou pentru Apple în încercarea de a-și menține poziția de lider în sectrorul IT, întrucât este primul produs nou important introdus de la decesul cofondatorului Apple Steve Jobs.
Puține persoane s-au aliniat în fața unui magazin Apple din Noua Zeelandă vineri, dar chiar și așa, stocurile s-au redus rapid.
Șeful companiei Dick Smith Electronics, Craig Douglas, a declarat că retailerul a primit doar câteva sute de iPad Mini pentru întreaga țară, pe care a estimat că le va epuiza vineri.
„Evident nu vrem să atragem atenție foarte mare, deoarece nu vrem să dezamăgim clienții. Nu am avut un stoc prea mare”, a spus el.
Compania Yobee, retailer de produse Apple, a avertizat încă de la prânz clienții că stocurile sunt pe terminate.
Tableta iPad Mini, care începe de la 329 dolari pentru cea mai ieftină versiune, cu 16 GB, a fost anunțată odată cu o serie de îmbunătățiri aduse liniei de produse, inclusiv computerelor Mac și tabletei iPad clasice.
Analiștii se așteaptă la scene mult mai calme pentru prima zi de vânzare a iPad Mini, comparativ cu lansări precum cea a iPhone 5, când numeroși fani au stat la cozi foarte mari pentru a fi printre primii care pun mâna pe noul dispozitiv.
Motivul este că iPad Mini vizează doar un anumit segment al potențialilor clienți iPad, din cauza specificațiilor tehnice mai slabe și ecranului de calitate mai redusă, potrivit analistului Gene Munster, de la firma Piper Jaffray. În plus, tabletele cu cipuri care asigură suport pentru trafic de date mai intens în rețelele mobile vor fi introduse la vânzare abia în câteva săptămâni.
Piper Jaffray estimează că Apple va vinde 1,5 milioane de tablete iPad Mini în acest weekend. În martie, când Apple a lansat penultimul model al iPad clasic, vânzările au fost de 3 milioane de unități, iar pentru iPhone 5 în septembrie de 5 milioane de unități.
Analiștii vor urmări indicii despre cum va reuși Mini să concureze cu produse ale Amazon și Google. Adevăratul test va fi însă reprezentat de vânzările din timpul sărbătorilor.
Unii investitori sunt îngrijorați în privința Apple după lansarea controversată a serviciului de hărți, care a dus chiar la o restructurare la nivelul conducerii. Acțiunile Apple au pierdut aproape 15% în acest context și au închis joi la 596 de dolari.