Aproape jumătate dintre germani vor să poarte mască de protecție și după pandemie
Aproape jumătate dintre germani s-au exprimat în favoarea purtării măştilor sanitare şi după terminarea pandemiei. Ei declară că în felul acesta se vor proteja de boli, relevă un sondaj dat publicităţii miercuri, 2 iunie, de cotidianul Augsburger Allgemeine.
Dintre cele 5.000 de persoane chestionate de Institutul de cercetări Civey, 44,7% s-au pronunţat în favoarea continuării purtării măştilor sanitare. Pe de altă parte, 41,9% au spus că ar prefera să renunţe la acoperirea gurii şi a nasului. Restul participanţilor au fost indecişi.
Masca de protecție, aliat de nădejde
Măsurile aplicate pentru restrângerea transmiterii noului coronavirus, cum ar fi purtarea măştilor, respectarea distanţării fizice şi spălarea frecventă a mâinilor, au dus la o reducere semnificativă a altor boli. Aceasta a fost îndeosebi vizibilă în ceea ce priveşte alte boli transmise prin picături de salivă, aşa cum se întâmplă şi în cazul noului coronavirus.
- Sezonul gripal aproape că nu şi-a făcut simţită prezenţa în perioada 2020-2021. Chiar la începutul anului 2020, sezonul gripal s-a terminat mai devreme decât în mod obişnuit, fapt atribuit măsurilor luate pentru stoparea noului coronavirus.
Vârstnicii, în favoarea purtării măștii de protecție
Vârsta pare să aibă un anumit rol în dorinţa oamenilor de a purta măşti de protecție chiar și după terminarea pandemiei. 54,1% dintre persoanele de peste 65 de ani s-au declarat în favoarea acestei măsuri, potrivit sondajului.
În grupa de vârstă 18-29 de ani, 50,5% s-au pronunţat împotriva continuării purtării măştilor în viaţa de zi cu zi. Un procent de 41,2% dintre bărbaţi au spus că sunt de acord cu purtarea măştilor, în timp ce în rândul femeilor acest procent a fost de 48,2%. În schimb, 46,7% dintre bărbaţi au respins ideea de a purta măşti după terminarea pandemiei, în timp ce doar 37,3% dintre femei s-au pronunţat împotrivă.