Apropiați ai lui Orban critică prezența unui diplomat american la manifestațiile de la Budapesta
Însărcinatul cu afaceri Andre Goodfriend, diplomatul american cu cel mai înalt rang aflat la post în Ungaria, „este un agent CIA devenit agent provocator”, a acuzat marți, într-un mesaj postat pe Facebook, deputatul european Tamas Deutsch, un membru al partidului Fidesz, aflat la putere.
Polemica are loc în contextul în care relațiile dintre Statele Unite și aliatul lor, membru al UE și NATO, se află în plină deteriorare. În septembrie, președintele Barack Obama a citat Ungaria printre țările în care există „o amenințare la adresa societății civile”, iar administrația sa a declarat indezirabili în Statele Unite șase oficiali unguri suspactați de corupție.
Statele Unite nu au criticat, până în prezent, acest proiect de introducere a unei taxe asupra utilizării Internetului, care a provocat, în schimb, o reacție extrem de dură din partea Comisiei Europene (CE).
Goodfriend a fost fotografiat duminică la o manifestație la care au participat cel puțin 10.000 de persoane care consideră „liberticid” proiectul de introducere a unui nou impozit, asupra transferurilor online.
Diplomatul și-a justificat, într-un mesaj postat pe Twitter, prezența pe stradă prin voința de a „măsura atmosfera singur”. El s-a apărat de acuzația că ar lua partea cuiva, atrăgându-și comentarii ironice pe rețeaua de microblogging din partea lui Zoltan Kovacs, un purtător de cuvânt al Guvernului.
„Goodfriend, ești indezirabil în Ungaria”, a subliniat marți Zsolt Bayer, un jurnalist, cofondator al Fidez și un cunoscut apropiat al lui Viktor Orban.
Goodfriend nu a putut să fie contactat de AFP marți după-amiaza.