Aproximativ 1.000 de persoane, considerate risc la adresa securității și împiedicate să intre pe teritoriul Franței

Publicat: 28 11. 2015, 16:38

„De la introducerea controlului la frontieră”, pe 13 noiembrie, „aproape 1.000 de persoane au fost împiedicate să intre pe teritoriul național, din cauza riscului pe care aceste persoane îl puteau reprezenta la adresa ordinii publice și securității în țara noastră”, a declarat ministrul în cursul unei vizite la Strasbourg.

În total, „aproape 15.000 de polițiști, jandarmi și vameși sunt mobilizați la nivelul frontierelor noastre, și în special la frontiera din nord”, în cadrul acestor controale, a precizat ministrul, care vizita un punct de control la frontiera franco-germană.

Scopul acestor controale este să „permită, în cadrul atât a organizării COP21, cât și a nivelului amenințării teroriste foarte ridicate cu care ne confruntăm, să asigure securitatea francezilor și să procedeze la rețineri care sunt necesare”, a adăugat ministrul.

El a reiterat totodată mesajul pe care l-a transmis omologilor săi europeni într-o reuniune la Bruxelles, și anume că verificările la frontierele franceze vor fi menținute „atât timp cât va subzista amenințarea teroristă”.

Cazeneuve le-a mulțumit totodată jandarmilor, polițiștilor și vameșilor „pentru angajamentul lor în această operațiune de control care este o operațiune grea, cu foarte multe puncte de trecere controlate”.

Franța a restabilit în mod excepțional controlul la frontiere vineri, pe 13 noiembrie, cu câteva ore înainte de atentate, în cadrul unei serii de măsuri vizând consolidarea securității înainte de Conferința internațională pe tema modificărilor climatice COP21, care începe oficial luni, la Paris.