Prima pagină » Știri externe » Aproximativ 100.000 de persoane, blocate într-o gară din cauza ninsorilor

Aproximativ 100.000 de persoane, blocate într-o gară din cauza ninsorilor

Aproximativ 100.000 de persoane, blocate într-o gară din cauza ninsorilor
Circa 100.000 de persoane au rămas blocate în gara din orașul Guangzhou, sudul Chinei, în cursul nopții de luni spre marți, din cauza ninsorilor abundente, în condițiile care traficul este deja aglomerat pe fondul apropierii Noului An chinezesc, informează BBC News online.

Transportul public în sudul Chinei a înregistrat perturbări grave pe fondul ninsorilor abundente din regiune, fiind unele dintre cele mai scăzute temperaturi cu care se confruntă statul.

Condițiile meteorologice extreme au concis și cu perioada sărbătorilor în China, în condițiile în care Noul An chinezesc va avea loc pe 8 februarie, când sute de milioane de lucrători imigranți își vizitează familiile.

Mai multe curse feroviare din nordul și centrul Chinei au înregistrat întârzieri pe fondul condițiilor meteo, blocând călătorii din sudul țării, fără acces la mijloacele de transport.

Potrivit presei chineze, încă 50.000 de persoane se mai aflau și marți în gara din Guangzhou.

Poliția locală a anunțat că a trimis 5.200 de ofițeri pentru a păstra ordinea publică, recomandând călătorilor să verifice orarul trenurilor online și să nu vină în stația de tren pentru a aștepta să se îmbarce.

Potrivit estimărilor oficialilor chinezi, circa trei milioane de călătorii vor fi efectuate în perioada sărbătorilor de Anul Nou chinezesc, cea mai de amploare mișcare de migrare anuală din lume.

Peste 400 de persoane au pierdut zborurile din Guangzhou, din cauza blocajelor în trafic.

Citește și