Aproximativ 20 de agresori mascați au provocat trei răniți într-un bar gay din Moscova

Publicat: 13 10. 2012, 11:13
Actualizat: 28 09. 2018, 22:40

Aproximativ 20 de bărbați mascați au pătruns joi într-un bar gay din Moscova, agresând clientela și provocând trei răniți care au fost spitalizați, a declarat vineri pentru AFP reprezentantul barului.

„Ieri, aproximativ 20 de persoane care purtau măști și glugi au pătruns în bar și au agresat clienții”, a declarat o reprezentantă a proprietarului barului 7freeday, situat în centrul Moscovei.

Ea a precizat că trei persoane au fost spitalizate după atac, printre care și o fată care a fost rănită la ochi.

Agresorii au reușit să fugă înainte de sosirea poliției, a adăugat aceasta.

„Ne-am ascuns în spatele meselor pentru a nu fi loviți de sticlele și vesela sparte. A fost foarte înspăimântător”, a povestit un alt martor, Serghei Mozjegor pentru postul de televiziune NTV.

În jur de 50 de persoane se aflau în bar în timpul atacului.

Agresorii, dintre care cel puțin doi erau armați, au spart sticle în capul unei victime, au răsturnat mese și au aruncat cu scaune în clienți, au declarat martori pentru ONG-ul Human Rights Watch (HRW).

HRW a solicitat autorităților ruse să ancheteze în mod „eficient” acest atac „violent”, subliniind că legile care interzic propaganda homosexuală, adoptate în ultimul timp în mai multe regiuni ruse, nu fac decât să „încurajeze astfel de atacuri”.

Homofobia este foarte răspândită în Rusia, unde homosexualitatea era considerată o crimă până în 1993 și o boală mintală până în 1999, cu mult după înlăturarea regimului sovietic în 1991.

La sfârșitul lunii martie, o nouă lege locală a intrat în vigoare la Sankt-Petersburg care permite amendarea oricărei persoane care comite „un act public” de promovare a homosexualității la adresa minorilor.

Autorii vor să generalizeze această lege în întreaga Rusie însă doar câteva regiuni ruse au adoptat-o până în prezent.