Prima pagină » Știri externe » Aproximativ 20.000 de ruși protestează față de legea împotriva adopțiilor

Aproximativ 20.000 de ruși protestează față de legea împotriva adopțiilor

Aproximativ 20.000 de ruși au manifestat duminică la Moscova pentru a protesta față de recenta lege care interzice adoptarea copiilor ruși de către americani, la apelul opoziției, care speră să reînvie mișcarea de contestare împotriva regimului, relatează AFP.

Aproximativ 20.000 de ruși au manifestat duminică la Moscova pentru a protesta față de recenta lege care interzice adoptarea copiilor ruși de către americani, la apelul opoziției, care speră să reînvie mișcarea de contestare împotriva regimului, relatează AFP.

Aproximativ 7.000 de persoane, potrivit poliției și între 30.000 și 50.000 de persoane potrivit lui Serghei Udalțov, unul dintre liderii opoziției, s-au reunit pe o temperatură de minus 13 grade Celsius.

Un corespondent al AFP a estimat numărul participanților la cel puțin 20.000 de persoane.

Manifestanții, dotați cu pancarte ce înfățișau fotografii cu deputații care au promovat legea în Parlament și barate cu cuvântul „Rușine”, scris cu roșu, sau cu bannere pe care se putea citi „Anularea legii lașilor”, mărșăluiau de-a lungul bulevardelor dintre piața Pușkin și strada Saharov, scandând „Rusia fără Putin” sau „Putin hoțul!”.

Scopul acestei manifestații este protestul față de o lege care a intrat în vigoare la 1 ianuarie și care interzice adoptarea de copii ruși de către americani.

Textul se vrea un răspuns la „lista Magnițki”, o lege promulgată de președintele Barack Obama și care interzice sejurul în Statele Unite unor oficiali ruși implicați în moartea în închisoare, în 2009, a avocatului Serghei Magnițki, sau a altor persoane care încalcă drepturile omului.

Legea rusă a generat numeroase reacții, atât în străinătate cât și în țară. Criticii afirmă că aceasta condamnă orfanii care ar fi putut fi îngrijiți în Statele Unite.

„Este o lege rușinoasă, care trebuie anulată”, a declarat pentru AFP Iulia Șamanova, o tânără mamă participantă la marș.

Un alt manifestant a explicat că rușii nu au reacționat în mod special la precedentele legi adoptate de Dumă și considerate represive de opoziție, dar de această dată „este vorba despre copii”.

Din 2008 și până în 2011, 14.660 de copii ruși au fost adoptați de străini, dintre care 5.177 de către americani, față de 33.300 de copii de către ruși, potrivit cifrelor oficiale. Dintre copiii cu handicap, 728 au fost adoptați de străini, iar 137 de către ruși.

Manifestanții cer, de asemenea, dizolvarea Dumei (Camera inferioară a Parlamentului), pentru care cotidianul de opoziție Novaia Gazeta a srâns peste 100.000 de semnături.

Mai multe reuniuni de amploare mai mică au avut loc, de asemenea, în provincie, de la Iaroslavl (la 300 de kilometri nord-est de Moscova) la Tomsk (Siberia), trecând prin Ekaterinburg (Ural).

La Sankt-Petersburg (nord-vest), aproximativ 1.500 de persoane s-au reunit în centru cu pancarte care cereau: „Nu amestecați copiii în politică” sau „Banda lui Putin să fie blestemată”, potrivit unei corespondente a AFP.

Opoziția speră astfel să redea puțină vigoare mișcării de protest față de regimul președintelui Vladimir Putin, declanșată în decembrie 2011, după alegerile legislative marcate de fraude masive, potrivit opoziției și observatorilor.

Această mișcare și-a pierdut mult din suflu în ultimele luni, din cauza caracterului eterogen al opoziției și al reprimării opozanților regimului.

„Am impresia că puterea face tot timpul câte ceva pentru ca mișcarea de contestare să nu se stingă”, a declarat o manifestantă pentru Ecoul Moscovei.

Deputata Ekaterina Lahova, unul dintre autorii textului controversat, a apreciat că oamenii care au fost prezenți „sunt mereu nemulțumiți de ceva”, potrivit postului de televiziune apropiat opoziției Dojd.

Citește și