Aproximativ o sută de persoane ar fi părăsit Spania pentru a se alătura Statului Islamic. Ce măsuri va lua guvernul spaniol
Noile prevederi din legislația antiterorism se vor referi la difuzarea de mesaje pe Internet, la finanțarea de activități criminale și la plecările către zone de conflict, a declarat premierul spaniol Mariano Rajoy, după încheierea unui acord cu șeful Partidului Socialist (PSOE) Pedro Sanchez.
Resursele justiției și poliției vor fi sporite, pentru ca aceste instituții să poată lupta mai eficient contra terorismului, inclusiv împotriva „lupilor singuratici”, care acționează independent.
Enclavele spaniole sunt deosebit de atractive pentru jihadiști. Ceuta și Melilla sunt singurele granițe ale Europei cu Africa, oferind o rută potențială către zonele de conflict. Cele două enclave sunt de asemenea destinații populare pentru emigranții din zona subsahariană care încearcă să intre în Europa.
Aproximativ 100 de persoane sunt suspectate că au părăsit Spania pentru a se alătura organizației jihadiste Stat Islamic, iar alte 2.000 ar fi plecat din Maroc pentru a lupta în Siria și Irak.