Arabia Saudită anunță că a arestat 93 de presupuși membri SI și a dejucat un atentat la Ambasada SUA

Publicat: 28/04/2015, 18:21
Actualizat: 28/04/2015, 19:29

Între cele 93 de persoane se află cel puțin 77 de cetățeni saudiți, a precizat ministerul într-un comunicat citat de Agenția de Presă Saudită (SPA).

„Acțiuni sunt în curs împotriva grupării deviante care caută să submineze securitatea țării. Ei caută fără încetare să facă acest lucru prin planurile lor criminale”, se arată în comunicat.

O celulă din care făceau parte doi sirieni și un saudit a planificat un atac sinucigaș cu bombă împotriva sediului Ambasadei Statelor Unite din capitala saudită, dar complotul a fost descoperit în martie. Unul dintre cei doi suspecți sirieni și suspectul saudit se află printre cele 93 de persoane arestate, a precizat ministerul.

Altă celulă, din care făceau parte cel puțin 61 de saudiți potrivit autorităților, a încercat să recruteze membri pe rețele de socializare, să colecteze fonduri și să înființeze tabere de antrenament pe teritoriul regatului.

Ministerul a anunțat anterior că a arestat un al doilea suspect, în urma unor atacuri armate, în martie și aprilie, în care au fost asasinați doi polițiști saudiți, la ordinul SI. Acesta este considerat primul atac comis de gruparea jihadistă pe teritoriul regatului.

Gruparea sunnită Statul Islamic și-a îndemnat anul trecut susținătorii din regat să comită atacuri împotriva autorităților saudite, expatriaților occidentali și membrilor minorității musulmane șiite pe teritoriul țării, în loc să se alăture organizațiilor sale în Siria sau Irak.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Jamaica ar putea fi puternic afectată de uraganul Beryl. Ce prevăd experții?
×