Prima pagină » Știri externe » Arestarea unui fiu de general, dezbătută pe larg în China

Arestarea unui fiu de general, dezbătută pe larg în China

Presa oficială din China a urmat exemplul internauților chinezi, luni, cu scopul de a denunța abaterile unor copii ai elitei regimului, după arestarea unui fiu de general suspectat că a participat la un viol colectiv, relatează AFP.

Cântărețul și vedeta de televiziune Li Guanfeng, fiul generalului Li Shuangjiang, a fost plasat în detenție joi, în cazul ultimei acuzații care vizează un copil ai cărui părinți fac parte din rândul nomenclaturii.

Vestea este comentată pe larg pe Internet în China, pe forumuri și pe site-urile publicațiilor oficiale, într-o țară unde populația reacționează în special atunci când copiii elitei comit crime.

„Educația” trebuie să fie „prudentă” în familiile unor personalități celebre sau de succes, a apreciat Cotidianul Poporului, organul Partidului Comunist aflat la putere.

„Acești copii nu au cunoscut munca grea, necesară succesului, dar au profitat de fructele acesteia”, potrivit publicației.

„Ei sunt obișnuiți să aibă tot ce solicită și să nu își rezolve ei înșiși problemele, folosind numele părinților drept scuză, considerând bogăția lor ca dobândită și sfidând legea ca și cum ar fi un act de bravură”, a detaliat cotidianul.

Li este una dintre cele cinci persoane suspectate că au agresat sexual și violat o femeie, la 17 februarie, într-o cameră de hotel, după o noapte de beție, a explicat cotidianul oficial, citând o sursă din cadrul poliției din Beijing.

Aceasta nu este pentru prima dată când adolescentul în vârstă de 17 ani se face remarcat.

Plasat în detenție pentru un an în 2011 după ce a bătut un cuplu sub ochii copilului lor, presa a dezvăluit că părinții lui Li i-au schimbat prenumele, din Tianyi în Guanfeng, atunci când a ieșit de la casa de corecție.

Sute de mii de internauți și-au exprimat atunci indignarea, iar generalul a fost nevoit să prezinte scuze pentru faptele fiului său.

Autor

Citește și