Prima pagină » Știri externe » Armata iraniană cere din nou retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu

Armata iraniană cere din nou retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu

Armata iraniană cere din nou retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu
Armata iraniană a cerut din nou retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu după ce Gărzile Revoluționare de elită din Iran au lansat mai multe atacuri aeriene asupra țintelor SUA din Irak, a informat miercuri televiziunea de stat de la Teheran, potrivit Reuters.

„Acum că ne-au înțeles puterea, este timpul ca Statele Unite să își retragă trupele din Orientul Mijlociu”, a transmis printr-un comunicat comandantul militar al Gărzile Revoluționare, Mohammad Baqeri, potrivit televiziunii de stat.

Iranul a lansat atacuri de rachete asupra forțelor conduse de SUA în Irak la primele ore ale dimineții de miercuri, în represalii pentru atacul cu drone americane asupra unui comandant iranian a cărui moarte a stârnit temeri privind un război mai lung în Orientul Mijlociu.

Mai multe rachete au lovit în zona bazei Al-Asad din vestul Irakului, însă momentan nu este clar dacă există victime în urma atacului.

Casa Albă a anunțat că este la curent cu situația, iar președintele Donald Trump a fost informat și „monitorizează” situația.

Vicepreședintele american Mike Pence a vizitat baza în noiembrie 2019.

Relațiile între SUA și Iran sunt extrem de tensionate după ce armata americană l-a asasinat vineri dimineață, în capitala Irakului, Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forței Quds din cadrul Gardienilor Revoluției din Iran. Ca reacție, autoritățile iraniene au lansat mai multe amenințări la adresa Statelor Unite.

Ca răspuns la avertismentele Iranului cu represalii, președintele Statelor Unite, Donald Trump a amenințat că va lovi 52 de site-uri iraniene, inclusiv ținte culturale, dacă Teheranul atacă americani sau obiective americane, adâncind o criză care a sporit temerile unei noi conflagrații în Orientul Mijlociu.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și