Armata israeliană a provocat pagube de 1,2 miliarde de dolari în Fâșia Gaza – Hamas
Mișcarea Hamas, aflată la putere în Fâșia Gaza, a afirmat că operațiunea militară israeliană Pilon de Apărare a provocat pagube în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari pe teritoriul palestinian, relatează AFP.
„Costul total al pagubelor provocate de agresiunea israeliană este de 1,245 de miliarde de dolari (960 de milioane de euro)”, a afirmat Taher al-Nounou, purtător de cuvânt al Guvernului Hamas în Gaza, în cadrul unei conferințe de presă.
Nounou a cifrat pagubele directe la 545 de milioane de dolari (420 de milioane de euro) și pagubele indirecte la 700 de milioane de dolari (540 de milioane de euro).
Potrivit lui, 200 de case au fost total distruse și alte 8.000 avariate de atacurile israeliene.
În plus, 42 de clădiri nerezidențiale, între care sediul Guvernului Hamas din Gaza, au fost distruse integral, precum și trei moschei și un centru medical.
Mai multe sute de clădiri oficiale au suferit pagube, a afirmat Nounou.
Armata israeliană a precizat că a lovit peste 1.500 de ținte, dintre care 19 centre de comandament, 26 de instalații de fabricare și stocare a armelor și 980 de lansatoare de rachete îngropate.
Potrivit Ministerului Sănătății al Hamas, 166 de palestinieni au murit și alți 1.235 au fost răniți, majoritatea civili, în urma bombardamentelor israeliene din perioada 14-21 noiembrie.
În Israel, șase persoane, dintre care doi soldați, au murit în urma tirurilor cu rachete provenind din Gaza, iar 240 au fost rănite, potrivit armatei.