Armata israeliană continuă bombardamentele în LIBAN/ Zeci de persoane au fost ucise

Publicat: 01 11. 2024, 20:21

This browser does not support the video element.

Avioane militare israeliene au atacat, vineri, numeroase poziții islamiste din sudul și centrul Libanului, autoritățile locale raportând moartea a zeci de persoane.

Conform agenției libaneze de presă NNA, raidurile aeriene israeliene au vizat localitățile Deir al-Zahrani, Ezza, Baalbek, Al-Zrariyeh, Tir și Majdel Zoun.

Surse libaneze citate de cotidianul israelian Haaretz au anunțat moartea a cel puțin 35 de persoane în raidurile aeriene israeliene.

Bilanțul bombardamentelor israeliene asupra pozițiilor Hezbollah a ajuns la cel puțin 2.897 de morți și 13.150 de răniți în Liban, potrivit Ministerului Sănătății de la Beirut, citat de agenția Reuters.

În paralel, combatanții Hezbollah continuă atacurile cu rachete și drone asupra localităților din nordul Israelului.

Premierul interimar libanez, Najib Mikati, a negat, vineri, informațiile conform cărora Statele Unite ar fi cerut Libanului să declare un armistițiu unilateral, pentru a stimula avansarea negocierilor pentru un acord între Israel și Hezbollah.

”Poziția Libanului este favorabilă unui acord bilateral prin care să fie implementată Rezoluția 1.701 a Consiliului de Securitate ONU”, a transmis Guvernul de la Beirut.

Administrația de la Washington continuă intens eforturile pentru un armistițiu între Israel și grupul islamist libanez Hezbollah, a declarat joi secretarul de Stat Antony Blinken.

”Depunem eforturi intense și facem progrese pentru a înțelege ce ar fi necesar pentru a fi implementată Rezoluția 1.701. Aceasta ar fi baza pentru o soluție diplomatică la această criză. Este important să ne asigurăm că există claritate atât din partea Libanului, cât și a Israelului pentru aplicarea eficientă a Rezoluției 1.701. Retragerea forțelor Hezbollah de la frontieră, trimiterea forțelor armate libaneze, ce autoritate va fi, un mecanism adecvat de implementare”, a afirmat Antony Blinken.

Foto: Profimedia

Citește și:

Liderul suprem al Iranului ignoră avertismentele SUA /Ali Khamenei a ordonat pregătirea unui ATAC masiv asupra Israelului

VIDEO UE a semnat acord de parteneriat STRATEGIC cu Japonia, în contextul provocărilor Chinei și Rusiei /Borrell: „Trăim într-o lume foarte periculoasă”