ARMATĂ. Kim Jong-un are cele mai temute gărzi de corp din lume! Liderul de la Phenian este de neatins
Kim Jong-un este un președinte pentru care paza și securitatea personală sunt mai presus de toate și orice. La Phenian, nici musca nu zboară dacă nu are acordul liderului suprem, glumesc analiștii de politică externă, însă o glumă care ascunde, totuși, un sâmbure de adevăr.
Nimeni în lumea asta nu știe câte arme deține în realitate Coreea de Nord, dar cert e că retorica lui Kim trădează o siguranță care se bazează, într-adevăr, pe un arsenal puternic.
Coreea de Nord a copiat armele celor mari
Din puținele fotografii scăpate în presa occidentală se observă că mai toate armele nord-coreenilor sunt copii ale unor modele vechi din alte state. Vorbim despre tancuri inspirate de la „frații” ruși, avioane „împrumutate” tot de acolo, ba chiar și puști copiate după celebrul AK-47.
Aici, însă, au inovat specialiștii lui Kim. Puștile de asalt al „Nordului”, numite Model 88, au o formă ciudată a încărcătorului. Motivul e reprezentat de faptul că încărcătoarele lor conțin chiar și 150 de cartușe!
Și alții au încercat, să ne amintim că Germania lui Hitler n-a izbutit să modifice încărcătoarele temutelor mitraliere MP-44, pe când URSS-ul reușise să facă asta la PPsH-41, care avea o mare capacitate de tragere.
În prezent, se vehiculează că și America încearcă să dezvolte o versiune de mare capacitate pentru noua lor pușcă M27, destinată trupelor din US Marine Corps.
Kim și-a „blindat” gărzile de corp: 450 de gloanțe fiecare!
Conform nationalinterest.org, încărcătoarele armelor Model 88 conțin 150 de cartușe! Greutatea lor trece de 1,6 kilograme, ca să nu mai punem și arma în sine.
Fiecare dintre gărzile de corp ale liderului nord-coreean posedă o asemenea mitralieră, dar nu cu un încărcător, ci cu trei! Așadar, nu 150, ci 450 de cartușe!