Armata turcă a ripostat unor tiruri de obuze lansate din Siria

Publicat: 04 06. 2013, 19:07
Actualizat: 29 03. 2019, 10:54

Armata turcă a ripostat, luni seara, la tiruri de obuze trase din Siria, însă incidentele nu s-au soldat cu victime de partea turcă, anunță Statul Major al armatei turce, citat de agenția Anatolia, relatează AFP.

Obuzele lansate din Siria au vizat vehicule blindate ale armatei turce, în provincia Hatay, situată în sudul Turciei, la frontiera cu Siria.

„Aproximativ 60 de focuri de armă au fost trase din Siria în zona localității Narlica, spre vehicule blindate”, a precizat armata turcă, subliniind că s-a ripostat cu 50 de obuze.

„De partea turcă nu au fost semnalate victime”, adaugă Statul Major militar.

Armata turcă a ripostat și săptămâna trecută, după un incident similar.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad și forțele militare ale opoziției. Bilanțul confruntărilor este, potrivit estimărilor, de aproximativ 95.000 de morți.