„Naționaitatea avionului nu era cunoscută (…), iar regulile de angajament au fost aplicate în mod automat”, au subliniat forțele armate turce miercuri, într-un comunicat.
Armata turcă a dat totodată asigurări că a depus eforturi semnificative să încerce să-i găsească pe cei doi piloți ai avionului de luptă Su-24 și că au informat autoritățile militare ruse că este pregătită pentru „orice formă de cooperare”.
Acest incident – cel mai grav între Moscova și Ankara de la începutul intervenției militare ruse în Siria, în urmă cu două luni – a costat viața doi militari ruși, și anume pe unul dintre cei doi piloți și pe un militar care participa la o operațiune de salvare, ucis după ce elicopterul comandoului său a fost doborât.
Anterior, armata turcă a dat publicității ceea ce a prezentat ca fiind înregistrările avertismentelor către pilotul avionului, înainte de a-l doborî, în apropiere de frontiera siriană.