Armata ucraineană a anunțat eliminarea lui „Adam cel Groaznic”, unul dintre lunetiștii de elită ai Rusiei
Armata ucraineană a transmis că l-a eliminat pe „Adam cel Groaznic”, unul dintre cei mai iscusiți lunetişti ai armatei ruse. Acesta a luptat anterior în Donbas şi Siria.
Informația a fost făcută publică pe canalul de Telegram al unui ofițier al armatei ucrainene, cololelul Anatoli Stefan.
Imaginile distribuite de Stepan arată că lunetistul a servit anterior în Batalionul Sparta care a fost creat de separatişti pro-ruşi în Donbas, în 2014.
Ofiţerul ucrainean mai transmite că „Adam cel Groaznic” a fost în cele din urmă „denazificat şi demilitarizat oficial”. Stepan îşi încheie postarea cu tradiţionalul „Slava Naţiunii şi moarte duşmanilor!”.
„Adam cel Groaznic” a fost sub conducerea lui Arsen Pavlov în Batalionului Sparta. Pavlov este un cunoscut criminal de război, iar preşedintele Vladimir Putin i-a decernat postum luna trecută „Ordinul Curajului” al Federaţiei Ruse.
Arsen Pavlov „Motorola” a murit pe 16 octombrie 2016 la vârsta de 33 de ani după ce o bombă puternică plasată în liftul blocului său a explodat.
Batalionul Sparta pe care l-a condus a fost acuzat de numeroase crime de război şi terorizarea populaţiei civile.